Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

Autor: Mihaela FLOROIU
Zeci de elevi și profesori de la mai multe unități școlare din Dragotești, Ciuperceni, Motru, Slivilești, Târgu-Jiu, Drăguțești s-au mobilizat pentru o cauză nobilă: au creat mărțișoare tradiționale pe care le-au scos la vânzare pentru a-l ajuta pe Robert Negomireanu, elevul din comuna Uradri care riscă să orbească dacă nu se va opera în Thailanda. Copilul are nevoie de 27.000 de dolari pentru a merge la clinica de peste hotare unde va fi supus unei intervenții cu efecte benefice asupra nervului optic. Boala rară de care suferă Robert l-a făcut să își piardă treptat vederea, iar în prezent elevul în…
România va participa, în premieră, la Târgul Internaţional de Carte de la Minsk, în perioada 28 februarie – 4 martie! Informația a fost făcută publică printr-un comunicat de presă, în care se precizează că România va avea un stand naţional organizat de Ambasada României în Republica Belarus şi de Institutul Cultural Român de la Varşovia. Tot în premieră, la Minsk vor ajunge și zeci de mărțișoare tradiționale, unicat, create de elevi ai Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu! Mărțișoarele vor fi dăruite vizitatorilor târgului de la Minsk. La Târgul de la Minsk va exista și un stand care…
Cinci persoane din Irak şi Iran, ascunse printre bagaje, într-o remorcă, au fost descoperite vineri, de poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, când încercau să treacă ilegal frontiera. Potrivit unui comunicat al IGPF, cele cinci persoane, doi bărbaţi, două femei şi un minor, au ajuns în PTF Nădlac vineri, la ora 1.38, în remorca acoperită cu prelată a unei autoutilitare, condusă de un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani, domiciliat în judeţul Gorj, ambele înmatriculate în Norvegia. La controlul de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că…
Reprezentanții Ministerului Energiei au pus la punct un proiect de hotărâre de Guvern prin care vor să legifereze cu exactitate soarta terenurilor agricole pe care va trece conducta BRUA. Este vorba și despre terenuri de pe raza județului Gorj. Astfel, „terenurile aflate pe traseul conductei BRUA vor fi scoase din circuitul agricol fără a fi necesară obţinerea acordului proprietarilor”, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern privind lista terenurilor agricole situate în extravilan, pentru proiectul de interes comun BRUA, postat pe site-ul Ministerului Energiei. În anexa proiectului este prezentată lista acestor terenuri, în număr de peste 17.000. Traseul conductei va…
Chiar de Dragobete, pe 24 februarie, poliţiştii Serviciului Rutier Argeş l-au depistat pe S.O., de 41 de ani, din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj care conducea un autoturism pe DN 7, în comuna Bascov, având permisul de conducere reţinut, fără drept de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.
Drumarii sunt în alertă căci de ieri a nins în tot judeţul Gorj și s-a depus un strat consistent de zăpadă pe toate drumurile. Angajaţii de la Drumurile Naţionale Târgu Jiu au intervenit cu aproximativ 40 de utilaje pe toate șoselele naţionale din judeţ. Ca urmare a avertizărilor emise de meteorologi cu privire la scăderea temperaturilor și intensificarea vântului, autoritățile locale au convocat Comandamentul pentru Situații de Urgență, astăzi, în vederea stabilirii măsurilor necesare prevenirii eventualelor evenimente ce ar putea fi generate de condițiile meteo. De luni, judeţul Gorj, și mare parte din ţară, se află sub cod portocaliu de ger.…
Andreea Dănăricu are 17 ani, este un elev eminent și vrea să devină medic. Ca să aibă o bază solidă de cunoștințe din acest domeniu, eleva din Târgu-Jiu s-a alăturat, ca voluntar, salvatorilor care lucrează pe ambulanțele SMURD ale ISU Gorj. Astfel, la 17 ani, Andreea își dedică timpul liber salvării de vieţi, ceea ce arată caracterul nobil, iubirea faţă de semeni, pasiunea şi respectul pentru munca de salvator profesionist. Andreea Dănăricu este o tânără de 17 ani din municipiul Târgu-Jiu, care a aflat despre proiectul „Salvator din pasiune” desfăşurat în cadrul ISU Gorj şi a decis ca în loc…
Artista Ionela Guzic, originară din județul Gorj, va susține un spectacol alături de orchestra Euphonos în Berkeley, Statele Unite ale Americii, pe data de 3 martie! Talentata gorjeancă a și studiat în SUA, fiind absolventă a „Music Schools” California. De-a lungul anilor, Ionela Guzic a susținut numeroase spectacole și concerte în SUA. Talentata Ionela Guzic a descoperit muzica încă din copilărie, când mergea la horă în satul natal Miluta, de pe Valea Jiiețelor! Tot în copilărie a descoperit-o pe inegalabila Maria Apostol. „Maria Apostol este prima voce pe care am ascultat-o, iar acest lucru mi-a rămas în minte și în suflet! Este un…
Biroul Permanent Județean al Organizației Partidului Social Democrat Gorj întrunit, astăzi, a decis să înainteze Comitetului Executiv Județean Gorj propunerea ca Ion Ișfan să fie suspendat din funcția de vicepreședinte al PSD Târgu Jiu pe o perioadă de 6 luni. Conducerea PSD Gorj a decis să-l suspende pe șeful ISJ din funcția de vicepreședinte al organizației județene. Decizia a fost luată după o serie de discuții care au avut loc în această ședință de lucru. Propunerea a fost supusă votului membrilor BPJ Gorj și a trecut cu 15 voturi “ pentru”, 1 „împotrivă” și 2 abțineri. „Comitetul Executiv Județean Gorj va fi…
O tânără de 19 ani din municipiul Motru a sunat miercuri la 112 pentru a sesiza că ea și o femeie de 66 de ani au fost agresate în scara unui bloc. Poliția l-a reținut pe agresor. Poliţia Municipiului Motru a fost sesizată prin apelul 112 de o tânără din localitate, cu privire la faptul că în scara blocului unde locuiește a avut loc un conflict între trei persoane. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că un tânăr de 22 de ani, din municipiul Motru, în urma unui conflict spontan în scara unui bloc de…
Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuși” împreună cu Shopping City Târgu Jiu și Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret Gorj organizează ediţia a 9-a a proiectului „Dragobete – sărbătoare studențească”, acesta desfășurându-se chiar în ziua de Dragobete, începând cu ora 14:00, în Shopping City Târgu Jiu. Prin această acțiune, organizatorii își propun să promoveze sărbătoarea românească în rândul studenților, dar nu numai. Voluntarii din Liga Studenților vor împărți baloane și vor oferi certificate de logodnă pentru o zi, tuturor cuplurilor prezente. De asemenea, reprezentanţii Ligi Studenţilor din UCB vor premia cele mai romantice declarații de dragoste.
Direcția pentru Protecția Copilului Gorj scoate la concurs opt posturi în luna martie. Astfel, sunt vacante următoarele posturi: un post instructor de educaţie (studii medii) la Serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap din cadrul aparatului propriu; 2 posturi educator (studii medii) la Complexul de servicii comunitare pentru copilul în dificultate Târgu Jiu – Apartamentul de Tip Familial destinai protecţiei rezidenţiale a copiilor „Motru” – Motru; un post educator (studii medii) la Complexul de servicii comunitare pentru copilul cu nevoi speciale Târgu Jiu – Casa de Tip Familial destinată protecţiei rezidenţiale a copiilor cu dizabilităţi „Scoarţa”; un post educator…
Alte peste două mii de hectare de păduri de stat administrate de Romsilva au fost introduse recent în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine, în urma unei colaborări între organizaţia de mediu WWF România şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva. „Cele 2.077,16 hectare păduri aflate în proprietatea statului au fost identificate în judeţul Gorj, pe raza Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei, în opt trupuri de pădure din administrarea Ocolului Silvic Baia de Aramă”, potrivit unui comunicat de presă. Această măsură înseamnă interzicerea oricărei lucrări silvice sau a oricărei alte intervenţii umană. De acum încolo, suprafeţele de pădure…
Următoarele două săptămâni vor fi marcate de perioade geroase, temperaturile putând atinge şi -12 grade noaptea în nordul ţării. Nici în sud nu va fi mult mai cald, meteorologii avertizând că săptămâna viitoare în Muntenia vor fi -10 grade noaptea. Începutul lui martie vine cu vreme ceva mai caldă. Pe 4 martie se vor înregistra 6 grade, ziua, în sud. Însă va ploua aproape zilnic. „În primele două zile din interval, temperaturile maxime, în medie de 1-2 grade, se vor situa sub cele caracteristice acestei perioade, iar cele minime vor coborî până spre -5 grade. A doua săptămână de prognoză…
Consiliul Judeţean Gorj și Şcoala Populară de Artă organizează miercuri, 21 februarie, la Muzeul Judeţean Gorj, un spectacol folcloric dedicat zilei îndrăgostiţilor în tradiţia autohtonă. Spectacolul „Cu drag, de Dragobete” va fi susţinut de cursanţii clasei de canto popular ai instructorului Ion Drăgan, corepetitor Eugen Tița din cadrul Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu. La spectacol au fost invitaţi să participe Violeta Ianculescu de la Radio Bucureşti, Amelia Etegan, managerul Centrului de Creaţie Dolj, şi Laura Dincă, reprezentant al TVR Craiova. Manifestarea artistică va debuta la ora 14.00.
În perioada 16 – 18 februarie, sportivii de la Clubul Sportiv de lupte Motru, legitimați la CSA Steaua București, au fost prezenți la Cupa ,,Caraimanul” de la Bușteni și au câștigat numeroase premii importante. Motrenii au câștigat medalii și trofee, demonstrând încă o dată că pasiunea și munca lor sunt răsplătite. Peste 150 de sportivi de la 15 cluburi din țară au participat la competiția de la Bușteni, aflată la cea de-a VI-A ediție. Motrenii au câștigat cel de al II-lea loc, imediat pe podium după clubul organizator al concursului – Caraimanul Bușteni. Anul acesta, rezultatul a fost mai…
Proiectul – concurs ,,VIAȚĂ PENTRU MEDIU, VIAȚĂ PENTRU OM’’ invită elevii și profesorii din județul Gorj, în cea mai amplă campanie de educație ecologică desfășurată până acum în județ. În cadrul acestei campanii dorim să împărtășim cu elevii și profesorii care ne vor fi parteneri, cunoștințele și experiența noastră despre protejarea mediului și mai ales despre colectarea selectivă a deșeurilor. Proiectul are ca scop încurajarea voluntariatului pentru toate vârstele și tragerea unui semnal de alarmă asupra faptului că – locul celor mai multe dintre deșeuri, nu este la groapa de gunoi, ci la reciclare. Modalitatea de desfășurare este prevăzută în două etape, …
Lucrările de pictură și sculptură ale Ioanei și Trian Duță expuse în sala „Florin Isuf” a Centrului de Creație (CJCPCT) din Târgu-Jiu pot fi admirate și zilele următoare. Vernisajul a avut loc luni la prânz, de Ziua Brâncuși-când s-au împlinit 142 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși. Lucrările lui Traian și ale Ioanei Duță, tată și fiică, sunt minunate, iar două îl reprezintă pe maestrul de la Hobița. Pictorița Ioana Teodora Duță a adus la Târgu-Jiu și două portrete Brâncuși, realizate într-o manieră proprie. Talentata tânără i-a mulțumit artistului fotograf Teodor Dădălău pentru invitația de a expune,…
Marți, 20 februarie 2018, începând cu ora 11.00, la Muzeul Județean Gorj ,,Alexandru Ștefulescu” va fi organizată manifestarea dedicată ,,Zilei Brâncuși” de către Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj, Muzeul Județean Gorj ,,Alexandru Ștefulescu”, Muzeul Militar Național ,,Regele Ferdinand” Filiala Constanța și Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj. În cadrul acestei manifestări va fi intonat Imnul Național și vor fi prezentate prelegeri de către: prof. univ. dr. Ion Mocioi, prof. dr. Gheorghe Nichifor și prof. dr. Costin Scurtu. În continuare vor fi prezentate momente poetice și muzicale de către cadre ale Ministerului Afacerilor Interne. Programul…
Stabilită în București în urmă cu aproape zece ani, solista Lorena Cosmina Raicu nu a uitat nicio clipă de unde se trage, drept urmare melodiile sale aduc în atenția ascultătorilor melosul gorjenesc! Consideră că frumoasa sa copilărie, petrecută în Gorj, a contribuit în mare măsură la formarea caracterului omului matur de astăzi! Născută în comuna Cătunele, școlită la Motru, la Colegiul Tehnic-instituția de care o leagă multe amintiri frumoase, Lorena Raicu a absolvit studiile de licență și masterul la Universitatea din București, la Facultatea de Administrație și Afaceri. Pasiunea pentru muzică a descoperit-o în copilăria petrecută pe ulițele satului natal,…
