Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

Autor: Mihaela FLOROIU
Persoanele care vor să crească porci din rasele românești Bazna și Mangalița vor primi sprijin substanțial de la stat. Nu în bani, e drept, ci chiar în animale! Statul dă porci gratis fermierilor, iar aceștia vor fi nevoiți să îi îngrașe și să îi readucă în circuitul economic. Adică să îi vândă spre procesatori! Potrivit unei Hotărâri adoptate deunăzi de Guvern, crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița vor beneficia, în perioada 2018-2020, de o schemă de sprijin financiar pentru aplicarea programului de susținere a acestora în vederea producerii cărnii de porc, pentru creșterea, îngrășarea și livrarea porcilor din…
Jurnaliștii de la publicația online www.pe-plus.ro au inlus pârtiile din stațiunea montană Rânca pe locul IV în Top 10 al pârtiilor din România! Transalpina Ski Resort din județul Vâlcea este pe primul loc, potrivit acestora. Zeci de mii de vizualizări a strâns știrea videa în care se vorbește și despre Rânca. „Stațiunea Rânca este cea mai renumită destinație de schi din Carpații Olteniei! A fost declarată ca având cel mai mare potențial turistic de iarnă nevalorificat din România! Este una dintre stațiunile cu cel mai lung sezon de schi, căci zăpada se depune în septembrie și se ia în mai. La capitolul…
Consiliul Județean Gorj va participa în parteneriat cu Ministerul Turismului, la Târgul Internațional de Turism ”Feria Internacional de Turismo-FITUR”, care va avea loc în Madrid, Spania, în perioada 17-21 ianuarie 2018. Obiectivul participării Județului Gorj la Târgul Internațional de Turism ”Feria Internacional de Turismo-FITUR” îl reprezintă promovarea potențialului turistic și a ofertei de servicii turistice locale, atât la nivel european cât și la nivel internațional. Astfel, în scopul prezentării Județului Gorj ca destinație turistică cultural-istorică și continuând activitățile de promovare internațională începute în anii anteriori, Consiliul Județean Gorj va evidenția și la această manifestare internațională de profil, programul de promovare turistică…
De câteva luni, cea mai gravă situație este în comuna Stănești: aici cei 10 angajați ai Primăriei nu și-au luat salariile din luna septembrie. Înainte de Crăciun, oamenii au primit salariul aferent lunii august și acum așteaptă ca situația să se rezolve, căci sunt la limita răbdării. Din fericire, muncitorii care prestează cu contract pentru primărie au încasat salariile pe luna octombrie. Rectificarea primită în decembrie de la Consiliul Județean Gorj a fost insuficientă pentru a regla situația salariilor. „În decembrie, înainte de Crăciun, am dat salariul aferent lunii august. Unii oameni spun că vor să plece. Sunt 10 angajați…
Crucea Roșie Română, Procter&Gamble și PROFI au echipat 41 de maternități de stat din România cu peste 80 de pătuțuri noi și 7.600 de lenjerii de pat, necesare pentru a oferi nou-născuților confortul de care au nevoie în primele zile de viață. Donația face parte din campania ,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”. Filiala Gorj a Crucii Roșii va face o donație și la Târgu-Jiu! Campania s-a desfășurat în perioada iunie – septembrie 2017 în magazinele PROFI. Beneficiind de forța brandurilor Ariel, Lenor și Pampers, P&G a alocat resurse semnificative pentru a sprijini acest demers. Si Filiala…
Serviciul Judetean de Ambulanță Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de statistician medical debutant. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: diplomă de studii medii de specialitate sau diplomă de studii medii; diplomă/certificat/adeverinţă de absolvire a unui curs de operator calculator. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 22 ianuarie 2018, ora 15.00: termenul limită de depunere a dosarelor; 31 ianuarie 2018, ora 10.00: proba scrisă; 05 februarie 2018, ora 10.00: proba interviu. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Informaţii suplimentare şi bibliografia se pot obţine la…
De astăzi (8 ianuarie), temperaturile au început să coboare și se vor duce de la 13 – 15 grade spre zero grade, până joi, spun specialiștii de la Centrul European de Prognoză, din Reading, Anglia. Urmează o vreme schimbătoare, când mai frig, când mai cald decât ar fi normal. Din prognoza britanicilor, rezultă că din 16 ianuarie va fi frig și vor fi precipitații. Așadar, vine iarna? SUD Se răcește în zilele următoare. Temparaturile vor coborî de la 10 grade, la zero grade (sâmbătă, 13 ianuarie), pe timpul zilei, iar nopțile se vor înregistra valori negative. Sunt condiții de precipitații…
Desenele în creion ale lui Dragoș Constantin Bogdan, elevul talentat de 7 ani din Târgu-Jiu, care va trece abia în toamnă în clasa I-a, au uimit de fiecare dată când micuțului i-au fost organizate expoziții. Anul trecut, Dragoș Bogdan a scos prima sa carte, grație reprezentanților CJCPCT Gorj, iar la începutul acestei săptămâni, copilul și-a văzut și cel de al doilea volum editat! Dragoș este fiul unor profesori, fiind singurul talentat la desen din familia sa. Micul geniu de 7 ani care a uimit lumea artistică prin talentul său nativ. Copilul nu a urmat nicio școală de specialitate ori cursuri pregătitoare…
Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GORJ pentru data de 09.01.2018 pentru strada Lalelelor din municipiul Târgu Jiu, în intervalul orar 08:00-15:00.
Noi reguli se vor aplica în acest an pentru poliţele de asigurare auto RCA, printre acestea se numără introducerea decontării directe. Acest serviciu îi permite unui păgubit să-şi repare maşina pe propria asigurare, urmând ca firma sa de asigurări să recupereze prejudiciul de la asigurătorul şoferului vinovat. Acest mecanism nou, care este opţional, poate funcţiona numai dacă se îndeplinesc simultan trei condiţii, a explicat Sorin Greceanu, director în cadrul Biroului Asigurătorilor Auto din România. O altă noutate este posibilitatea transferării cazierului bonus-malus la noua maşină. Această măsură îi permite unui şofer care nu a produs accidente să beneficieze de o…
Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) din Motru are de recuperat de la motreni două milioane de lei. Ca să recupereze măcar o parte din această sumă, reprezentanții UATAA au deschis acțiuni în instanță datornicilor. „UATAA are de recuperat aproximativ 200 de miliarde de lei vechi de la locatari. Fiecare plătește cam 160 de lei pe gigacalorie. Primăria mai achită câte 23 de lei pentru fiecare familie. Chiar și așa, nu se reușește achitarea facturilor și nici recuperarea celor restante. Au mai început acum să cheme în instanță datornicii, dar este o procedură de durată, iar UATAA are…
Ministerul Sănătății va semna, marți, 9 ianuarie, contractele pentru achiziția unui RMN și a unui tomograf pentru unitatea medicală din municipiul Târgu-Jiu. În total, în spitalele din țară vor ajunge 24 de astfel de aparate și încă 14 echipamente computer tomograf. Ministerul Sănătăţii a anunţat că urmează să fie semnate contractele de achiziţie pentru 14 echipamente Computer Tomograf (CT) şi 24 aparate de Rezonanţă Magnetică (RMN), care vor ajunge în spitalele unde nu există astfel de dispozitive, fondurile fiind împrumutate de Banca Mondială. Împrumutul are o valoare de 250 de milioane de euro. „Pe lângă achiziţia de echipamente de imagistică, acordul…
Astăzi avem vreme caldă de primăvară. Soarele apare cam peste tot şi doar prin extremitatea de nord a ţării, mai vin ceva nori şi s-ar putea să plouă slab. În zonele de munte, se anunţă vreme frumoasă şi foarte caldă pentru această perioadă a anului. Doar prin nordul Carpaţilor Orientali, mai apar ceva nori şi vor fi condiţii de ploaie slabă, potrivit stirileprotv.ro. În masivele Bucegi şi Făgăraş la peste 1800 de metri altitudine, este risc însemnat de avalanşă. Luni temperaturile scad, mai ales în est şi în sud; însă tot cald o să fie. Apar înnorări cam peste tot;…
Senatorul Mihai Goţiu a răspuns la acuzaţiile privitoare la ‘sabotarea economiei de către USR’, făcute de senatorul ALDE Scarlat Iriza. „În ultimele zile ale anului trecut, le-am solicitat premierului Mihai Tudose şi miniştrilor Mediului, respectiv Apelor şi Pădurilor, să intervină pentru a împiedica eludarea hotărârii judecătoreşti definitive a Curţii de Apel Bucureşti, care a anulat, pe 14 decembrie 2017, autorizaţiile de construire ale proiectului hidroenergetic care distruge Jiul, afluenţii lui şi Parcul Naţional Defileul Jiului. Din arcul guvernamental a răspuns un senator ALDE, care m-a atacat, declarând (conform presei locale din Gorj*) că cerinţa de respectare a legii ar fi ‘sabotaj’.…
551 locuri de joburi sunt vacante în Spaţiul Economic European, prin rețeaua Eures a AJOFM. Unele dintre ele sunt foarte bine plătite. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot vedea ofertele pe www.eures.anofm.ro sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu. Unele dintre cele mai bine plătite slujbe sunt în Norvegia! Norvegienii caută frizeri, pe care-i plătesc cu 3.000 de euro lunar (13.800 de lei). Sunt propuse două astfel de posturi, așa că dacă ai experiență în domeniu nu mai sta pe gânduri. Se mai caută 11 măcelari în Finlanda, dar și un ospătar,…
Ministerul Educației a anunțat că din februarie încep evaluările şi probele de Bac. În 2018, examenul de Bac va începe în luna februarie, cu probele de competenţe, iar în vară absolvenţii de liceu vor avea de susţinut doar probele scrise. Se păstrează Evaluările naţionale la clasele mici. Înainte de începerea anului şcolar au fost stabilite datele când se vor da examene. Ministerul Educaţiei a anunţat când se vor susţine Evaluările naţionale şi examenul de Bac. Înscrierile pentru susţinerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 29 ianuarie – 2 februarie 2018. Cursurile pentru clasele a XII-a şi a XIII-a se…
La doar 8 ani, motreanca Alexia Bojin calcă pe urmele jucătoarei de tenis Simona Halep! În urma competițiilor câștigate anul trecut, Alexia Bojin a ajuns pe locul 12 în clasamentul național al Federației Române de Tenis (FRT) la categoria 10 ani! De-a lungul timpului, micuța motreancă a câștigat meciuri importante în fața unor fetițe cu câțiva ani mai mari ca ea. Alexia Bojin spune că idolul său este Serena Williams. Alexia Bojin are 8 ani și este elevă la Motru, la Colegiul Național „George Coșbuc”. De mai bine de doi ani de zile, micuța joacă tenis, iar rezultatele sale la…
În primele 11 luni ale anului 2017 au fost înregistrate, în toată ţara, 571.828 de vânzări imobiliare, arată datele centralizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), ceea ce înseamnă că totalul anului se ridică la 580.000 de tranzacţii. În județul Gorj a scăzut numărul ipotecilor, dar și numărul imobilelor vândute. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în Bucureşti (73.703), Cluj (40.043) şi Ilfov (33.384). Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Teleorman (4.131), Sălaj (3.622) şi Caraş-Severin (3.325). Potrivit ANCPI, numărul ipotecilor, la nivel naţional, a fost de 229.534.…
Sute de muzicanți și lăutari din toată țara vor petrece Revelionul Artiștilor la Restaurantul de pe Insuliță! Petrecerea mult așteptată de cei care au muncit pe 1 ianuarie va avea loc vineri, 12 ianuarie la Anna Events și este organizată de Gigi și Elisabeta Vasile, Aurel Colceag, cu sprijinul Niculinei Stoican. Ediția de vineri, 12 ianuarie, este cea de-a noua a evenimentului mult așteptat la care vor participa artiști din toată țara, nu numai din Gorj. Atmosfera de la Revelionul Artiștilor și Muzicanților va fi asigurată de: Formația VEST MUSIC din Arad & Formația FAVORIT BAND din Constanța. Evenimentul est organizat de:…
Gorjenii cu studii superioare și nu numai se pot înscrie la concursurile organizate luna aceasta de Primăria Rovinari pentru ocuparea unor posturi. Sunt vacante job-uri de medic primar, asistent medical comunitar, consilier juridic etc. Primăria Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de asistent medical – Compartiment Asistenţă Medicală Şcolară. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: diplomă/adeverinţă de absolvire şcoală postliceală sanitară în specialitatea asistent medical generalist; certificat de membru O.A.M.G.M.A.M.R.; vechime în specialitatea studiilor absolvite – minimum 6 luni vechime. Concursul se…
