Autor: Ion Petre

O suprafață de teren de două hectare din comuna Lelești a fost afectată, sâmbătă, 19 februarie, de un incendiu. „La fata locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu cu o autospeciala de stins incendii cu apa și spuma, care au lichidat incendiul fără probleme de propagare la vecinătăți. Au ars aproximativ 2 ha de vegetație uscata și mărăciniș“, au anunțat reprezentanții ISU Gorj.

Read More

Un barbat din Târgu Cărbunești a fost lovit mortal de tren. ,,La data de 19 februarie, polițiști din cadrul Biroului Judetean de Poliție Transporturi Gorj au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că un bărbat, de 59 de ani, din orașul Targu-Cărbunești, ar fi fost accidentat mortal în stația CF Cărbunești. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta”, au informat reprezentanții Poliției Gorj.

Read More

Un polițist din Târgu Jiu este eroul zilei pe pagina de Facebook a Poliției Române. ,,Se pregătea să încheie programul de lucru când a fost solicitat să intervină pentru salvarea unei adolescente, în vârstă de 14 ani, care amenința că se aruncă de la geamul locuinței, după o ceartă cu părinții. – Cătălin, este nevoie de tine! Aceasta este adresa. Ia legătura cu colegii tăi și mergeți urgent! Oricând se poate produce tragedia! A plecat imediat spre fata aflată în pericol. Fiind tată a doi copii, Cătălin se gândea doar cum să o ajute pe adolescentă să renunțe la gestul…

Read More

Un tânăr de 26 de ani a intrat cu mașina într-un cap de pod. Acesta a fost rănit și a ajuns la spital. ,,Din cercetările efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că un tânăr, de 26 de ani, din comuna Fărcășești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 674 Fărcășești, din direcția Rovinari spre Turceni, ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod, situat pe sensul opus. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a tânărului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducatorul auto nu a putut fi testat cu aparatul…

Read More

Trei bărbați din Vâlcea și Vrancea, cu vârste cuprinse între 20 și 66 de ani, din județele Vâlcea și Vrancea, au tâlhărit o gorjeancă de 70 de ani. „Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbații, la data de 23 ianuarie a.c., au pătruns în locuința unei femei, de 70 de ani, iar prin amenințarea cu un obiect tăietor-înțepător și exercitarea de acte de violență, ar fi deposedat-o pe femeie de suma de 500 de lei. Astăzi, bărbații vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, cu propuneri legale“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

Read More

Marius Luis Dumitrescu (Carusso, așa cum îl strigau cei care îl cunoșteau) s-a stins din viață la vârsta de doar 56 de de ani. „Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și colectivul unității medicale deplâng stingerea din viață a colegului Marius Luis Dumitrescu (Carusso, așa cum îl strigau cei care îl cunoșteau). În aceste momente grele, suntem alături de familia îndurerată a colegului nostru, care a plecat, mult prea devreme, dintre noi. Cei care l-au cunoscut pe Marius Luis Dumitrescu au fost marcați de vestea dureroasă a morții sale, mai ales că a fost un om și un coleg deosebit,…

Read More

Complexul Energetic Oltenia a fost amendat de Garda de Mediu pentru că a poluat zona Rovinari. „Deoarece stația de monitorizare a calității aerului din Rovinari a indicat o degradare a calitatii acestui factor de mediu, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au stabilit încă din luna ianuarie un set de măsuri de combatere a fenomenelor de poluare din zona. Printre acestea, s-a numărat și fenomenul de autoaprindere al stratului de cărbune din cariera de lignit Rovinari – Garla. Pentru poluarea atmosferică produsă, Garda de Mediu Gorj a aplicat operatorului economic în cauză o amendă în valoare de 15 000 lei, stabilindu-se…

Read More

Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Poliției Orașului Rovinari, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea și Ocolului Silvic Peșteana, au efectuat, ieri, un control pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic. „În urma unui control efectuat la un depozit de material lemnos, situat în comuna Urdari, ce desfășoară activități de procesare, depozitare și comercializare a materialului lemnos, s-au constatat diferențe între volumul faptic și cel din aplicația SUMAL, fapt pentru care agentul economic a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice,  cu amendă în cuantum de…

Read More

Doi bărbați din Mehedinți au spart patru autoturisme din Motru. Aceștia au fost prinși de polițiști și au au fost reținuți. „La data de 17 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au identificat, reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi bărbați, de 31 de ani, din comuna Corcova, județul Mehedinți și 21 de ani, din municipiul Motru, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 14 februarie a.c., cei doi bărbați, împreună cu un minor, de…

Read More

Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“ s-a mutat în fosta casă a medicului Ion Şerbănescu, sau Griguţ, aşa era cunoscut de toată lumea, de pe strada 11 Iunie, din Târgu Jiu, care a fost cumpărată, între timp, de omul de afaceri Călin Lemnaru. Ansamblul a trebuit să se mute din Casa de Cultură, care va intra în renovare. Directorului ansamblului folcloric, Gheorghe Porumbel, a precizat că valoarea lunară a chiriei plătită cunoscutului om de afaceri este de aproximativ 2.500 de euro, în condițiile în care pentru spațiul ocupat în sediul Casei de Cultură se achita o sumă de 8.000 de lei…

Read More

Un autobuz a luat foc pe strada Nicolae Titulescu, din municipiul Târgu Jiu. Pompierii au intervenit pentru a stinge focul. „La fața locului s-au deplasat doua autospeciale de stins incendii cu apa și spuma, care au intervenit pentru stingerea incendiului in limitele găsite. In autobuz se aflau patru persoane, care au observat incendiul și, pana la sosirea echipajelor de pompieri, s-au autoevacuat. Cauza probabilă a incendiului este scurtcircuit electric, iar ca pagube- autobuzul a ars in întregime“, au anunțat reprezentanții ISU Gorj.

Read More

Un angajat al termocentralei Turceni, din cadrul CEO, și-a pierdut viața în urma unui accident de muncă. ,,Din primele informații este vorba despre un bărbat de 33 de ani, salariat al unui angajator ce presta activitate pentru CEO SA, care a fost găsit de către colegul său, electrocutat, lângă o magistrală de 6kw. Victima aștepta colegi pentru a descărca niște paleți cu marfă. La fața locului s-au deplasat de urgență 2 inspectori de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă. Vor fi dispuse măsuri legale”, au informat reprezentanții ITM Gorj

Read More

Trei gorjeni au fost răpuși de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Este vorba de un bărbat în vârstă de 68 ani (nevaccinat), care mai suferea de fibrilație atrială, insuficiență cardiacă clasa NYHA II și diabet zaharat; un bărbat în vârstă de 63 ani (vaccinat), care prezenta următoarele comorbidități: diabet zaharat tip II, varice esofagiene gradul II și ciroză hepatică decompensată, precum și de o femeie de 63 ani (nevaccinată), care avea doar diabet zaharat. În aceeași perioadă s-au înregistrat 130 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Read More

Fostul judecător al Curții Constituționale a României (CCR) și prefect al județului Gorj, Toni Mihail Greblă, a fost numit administrator al Companiei de Drumuri, conform unui document consultat Economedia. Numirea s-a făcut prin Adunarea Generală a Acționarilor CNAIR, la propunerea ministrului de resort Sorin Grindeanu, a anunțat g4media.ro. Toni Mihail Greblă a ieșit la pensie din funcția de judecător la CCR și încasează un venit lunar de peste 20.000 de lei.

Read More

Străzile și curțile unor imobile din cartierul Meteor, din Târgu Jiu, unde locuiesc, în general, persoane de etnie romă, au fost transformate în depozite de deșeuri. Polițiștii locali au amendat o persoană pentru că arunca deșeuri într-un loc nepermis: „Polițiștii locali desfășoară permanent acțiuni de verificare pe linia respectării normelor de curățenie în municipiul Târgu Jiu. În luna februarie au fost constatate mai multe abateri de la aceste norme, fapt pentru care s-au dispus măsuri legale de sancționare, în conformitate cu actele normative date în competență. Pe Aleea Microcolonie din municipiul Târgu Jiu, polițiștii locali au identificat mai multe persoane…

Read More

În urmă cu puțin timp, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că o minora, de 14 ani, ar amenința că se sinucide, intenționând să se arunce de la etajul 3 al blocului unde locuiește. Minora a fost convinsă de organele de intervenție să renunțe la intenție, fiind consiliată de psihologul unității de poliție.

Read More

Jandarmii din cadrul Postului Montan Runcu au depistat în zona Valea Susenilor și Valea Sohodolului că reprezentanţii unor agenți economici și o persoană fizică traversau cu autovehicule albiile râurilor și pârâurilor din zonă. „Jandarmii montani au aplicat trei amenzi contravenţionale în valoare de 24.000 de lei (8000 lei, fiecare) unor persoane deoarece au fost depistate când transportau cu mai multe utilaje speciale pentru transportul lemnului (TAF-uri) pe albia unui pârâu de munte afluent al râului Șușița Seacă. Anterior, persoanele în cauză au fost atenționate de către jandarmii montani din Runcu să respecte prevederile legale, aceștia neconformându-se. Un bărbat din Runcu…

Read More

Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 6 luni, emis de Judecătoria Târgu Jiu, pe numele unui tânăr, de 29 de ani, din orașul Turceni, pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul circulației rutiere. Bărbatul a fost identificat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul Târgu-Jiu.

Read More

Un bărbat, de 30 de ani, din Târgu Jiu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști sub acuzația de tentativă de tâlhărie. „Din cercetări a reieșit că bărbatul, la data de 2 februarie a.c., ar fi încercat să îi sustragă poșeta de pe umăr, prin smulgere, unei femei, de 83 de ani, din Târgu Jiu, fără a reuși însă, împrejurare în care aceasta a căzut pe partea carosabilă. Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri corespunzătoare“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj

Read More