Lucrările de restaurare și reabilitare la Cula Cioabă–Chințescu din satul Șiacu, comuna Slivilești, au fost recepționate vineri, a anunțat președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu. Investiția s-a ridicat la 3,4 milioane de lei.
Cula este monument istoric și a fost construită între anii 1818 și 1823. Potrivit lui Cosmin Popescu, este „o mărturie importantă a istoriei și arhitecturii tradiționale din Oltenia” și unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din Gorj.
„Printr-o investiție de 3,4 milioane de lei, am reușit să salvăm de la degradare și să redăm strălucirea unui monument cu o istorie de peste 200 de ani”, a transmis șeful administrației județene, care a publicat și fotografii cu aspectul clădirii înainte și după lucrări.
„Continuăm să protejăm și să punem în valoare patrimoniul cultural și istoric al Gorjului, pentru generațiile de astăzi și de mâine”, a adăugat acesta.


