Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

Autor: Ion Petre
Polițiștii gorjeni, în colaborare cu reprezentanți din cadrul I.J.J. Gorj, I.S.U. Gorj, D.S.P. Gorj, D.S.V.S.A. Gorj, I.T.M. Gorj şi C.J.P.C. Gorj, sub coordonarea Instituției Prefectului, au desfășurat, ieri, acțiuni în sistem integrat, în vederea limitării răspândirii COVID-19, fiind aplicate peste 40 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 8.000 lei. „Astfel, s-a acționat pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică şi verificarea respectării normelor legale aplicabile cu ocazia prelungirii stării de alertă, de către organizării de evenimente private, cum ar fi nunți, botezuri, mese festive etc., organizate în saloanele, căminele culturale, restaurantele, barurile,…
Tatiana Grecu, medicul şef al secţiei ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu unde sunt trataţi pacienţii cu COVID-19, susține că spitalele sunt sufocate și nu se mai găsesc locuri la ATI:: „Realitatea acestor zile e una cumplită! Presiunea care se pune pe sistemul sanitar – mai ales pe ATI, UPU, e una de război. În fiecare zi, cazurile sunt tot mai multe. Primim telefoane de la toate spitalele, de la prieteni, rude, cunoştinţele cunoscuţilor, colegi, mesaje de disperare, de rugăminţi în căutarea unui loc oriunde în ţară! Spitalele sunt sufocate, colegii noştri din toată ţara şi noi,…
A nins, noaptea trecută, în zona montană Rânca, iar în această dimineaţă, peisajul era unul de iarnă. Lucrătorii de la Drumurile Naţionale au intervenit şi au curăţat zăpada de pe Transalpina. Circulația pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului este închis temporar, ca urmare a vremii nefavorabile.
Ninge pe cel mai înalt drum din țară, Transalpina, iar drumarii au verificat dacă sunt turiști rămași blocați. „Drumarii din cadrul districtului Rânca au efectuat în această seară o revizie pe DN 67C, Transalpina, pentru a se asigura că nu sunt participanți la trafic blocați din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Reamintim faptul că sectorul de drum cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului este închis, temporar, circulației publice. În zilele urmatoare, la munte, sunt prognozate temperaturi scăzute, sub -3⁰, și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare“, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova.
Nouă gorjeni au decedat în ultimele 24 de ore, ca urmare a infecției cu SARS-CoV-2. Este vorba de opt femei și un bărbat. Printre cei decedați se numără o femeie de 51 de ani cu obezitate gradul II și o altă femeie de 53 de ani, care mai suferea hipertensiune tensiune arterială, risc cardiovascular înalt și tulburare anxioasă pe fond organic. În aceeași perioadă 129 de persoane au fost depistate pozitiv în urma testării.
Un șofer de 69 de ani a intrat într-un gard pe o stradă din municipiul Târgu Jiu. Conducătorul auto a fost rănit și a ajuns la spital. „Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 69 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Slobozia din direcția comunei Bălești către municipiul Târgu Jiu, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto care a fost transportat spital în vederea acordării de îngrijiri medicale și investigații amănunțite.…
Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu va redeschide luni, 11 octombrie, Centrul de Vaccinare din cadrul unității medicale. „Menționăm că la acest centru se vor putea vaccina doar persoanele angajate la SJU Târgu-Jiu. Spitalul asigură personalul vaccinator corespunzător, iar Centrul va fi deschis două zile pe săptămână, lunea și miercurea, în intervalul orar 08:00 – 15:00. Centrul de vaccinare a fost amenajat la parterul clădirii SJU Târgu-Jiu de pe strada Progresului. Medicii coordonatori ai centrului vor fi Dr. Constantin Mădălin Dinu, director medical al SJU Târgu-Jiu, și medicul Dumitru Vlăduț, epidemiolog“, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Peste…
Circulația pe Transalpina, cel mai înalt drum din țară, a fost închisă astăzi, ca urmare a vremii nefavorabile. „Vremea rea închide temporar Transalpina între Rânca și Obârșia Lotrului. Vineri, 08.10.2021, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (polei) și pentru siguranța participanților la trafic, CNAIR și Poliția Rutieră, au luat decizia închiderii circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 67C (Transalpina) între Rânca și Obârșia Lotrului (km 34+800 – km 59+800)“, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova.
Mihai Bratu, elev la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu, a obţinut medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Lingvistică. „Felicitări elevului nostru, Mihai-Alexandru Bratu (10A), pentru obținerea medaliei de aur la Olimpiada Internațională de Lingvistică, 19-23 iulie 2021, în Ventspils, Letonia. Felicitări doamnei Cristina Goanță, profesor coordonator! Echipa României a obținut o medalie de aur, două de bronz (Bianca Maria Crișan și Nicoleta Dobrică) și o mențiune specială la proba pe echipe“, se araată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a liceului.
Doi bărbaţi au demontat un indicator rutier cu Oprirea Interzisă, de pe Drumul Naţional 66, pentru a-şi putea vinde lubeniţa Întâmplarea a avut loc în localitatea gorjeana Peşteana, din comuna Bîlteni, iar un şofer a filmat-o cu telefonul mobil, iar imaginile au ajuns pe Facebook. Un bărbat a început să demonteze indicatorul rutier, iar în ajutorul lui a venit o altă persoană. După câteva minute, cei doi au reuşit să dea jos indicatorul rutier, pentru ca şoferii să poată opri pentru a le cumpăra lubeniţa.
Festivalul naţional de folk şi bala baladă „Poarta Sărutului“ se va desfăura în zilele de 7 şi 8 august la Teatrul de Vară din Târgu Jiu. Recitalurile vor fi susţinute de către cei unii dintre cei mai apreciaţi folkişti din Românoa. Sâmbătă, 7 august, de la ora 19.00 va avea loc concursul de folk, iar recitalurile vor fi susţinute de Ana Maria Filip (câştigătoarea ediţiei trecute). Maria Gheorghiu, Dan Vană și Mircea Rusu. Duminică, 8 august, de la ora 19.00, va avera loc Gala laureaţilor, după care pe scenă vor urca Dana Florian, Adrian Beznă, Emeric Imre și Mircea Vintilă. Juriul…
,,Universitatea Craiova a reziliat astăzi contractul cu Marinos Ouzounidis. Îi mulțumim pentru tot ceea ce a realizat la echipa noastră, reușind să aducă în vitrina clubului Cupa și Supercupa României și îi dorim mult succes în continuare! Dragoș Bon va asigura interimatul pe banca Științei, alături de Octavian Benga și Ian Coll”, se arată într-un comunicat al CSU Craiova.
Un bărbat de 46 de ani, din comuna Turburea, a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu. „În urmă cu o zi, polițiștii au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie din comuna Turburea, despre faptul că soțul său nu respectă măsurile impuse în urma emiterii unui ordin de protecție provizoriu împotriva sa. Bărbatul de 46 de ani a fost identificat în curtea locuinței din comuna Turburea, acesta precizând că datorită faptului că soția sa nu a ajuns la locuința comună, s-a dus să dea mâncare la animale.…
O femeie de 48 de ani, din oraşul Bumbeşti Jiu, a sesizat poliţia cu privire la faptul că a fost agresată fizic de soţul său, de 54 de ani. „La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat faptul că în timp ce se aflau la domiciliul comun, pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei sale, lovind-o cu pumnii în zona capului. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Totodată, poliţiştii au eliberat un ordin de protecţie împotriva agresorului, acesta fiind…
Femeia din comuna Borăscu, județul Gorj, care a fost dată dispărută de soț după ce a plecat la serviciu și nu s-a mai întors a fost găsită de polițiști. Aceasta se afla la domiciliul unui bărbat din localitatea Turceni. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni, au anunțat polițiștii. Soțul femeii a dat-o dispărută pe data de 21 iulie, abia după șapte zile de la dispariție. „Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că femeia ar fi plecat de la locuința comună la data de 15 iulie a.c., lăsând-o pe fiica sa minoră, în vârstă…
Un bătrân de 72 de ani, din municipiul Motru, a fost depistat cu varianta Delta a noului coronavirus. Acesta este internat într-un centru medical universitar din București, unde i s-a făcut testul de depistare a variantei Delta. Acesta a spus că nu a a fost plecat în străinătate și că nici nu a intrat în contact cu o persoană care s-a întors din străinătate.
Asfaltarea drumului care traversează zona Rânca, din Munții Parâng, se apropie de final.De asemenea, se desfășoară în continuare lucrări de modernizare a celui mai înalt drum din țară. „Lucrările de modernizare a celul mai înalt și frumos drum din țară, Transalpina, continuă și se desfășoară într-un ritm susținut. Se apropiere de finalizare asfaltarea tronsonului care traversează zona montană Rânca. De asemenea, se lucrează în continuarea la montarea de parapete pentru a crește gradul de siguranță a turiștilor care doresc să se bucure de peisajele unice oferite Munții Parâng. Am întâlnit astăzi foarte mulți turiști străini, care vin an de an…
Polițiști din cadrul Postului de Poliție Borăscu au fost sesizați, ieri, de un bărbat de 32 de ani, din comuna Borăscu, despre faptul că partenera sa de viață Mateișescu Georgiana, de 32 de ani, din aceeași localitate, a plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit, în timp ce acesta se afla la serviciu, în municipiul Craiova, județul Dolj. „Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că femeia ar fi plecat de la locuința comună la data de 15 iulie a.c., lăsând-o pe fiica sa minoră, în vârstă de 6 ani,…
Deputatul Radu Miruță, președintele USR Gorj, a anunțat că, de săptămâna viitoare, candidații la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat pot să urmeze gratuit meditații: „Începand cu 26.07.2021, colegii nostri profesori, indruma gratuit, in conformitate cu programa școlară, elevii care se vor prezenta la sesiunea din toamna a examenului de bacalaureat. Pregătirile cu elevii vor avea loc la matematica – de două ori pe săptămână și la limba și literatura romana – o data pe săptămână, la sediul USR Gorj de la Casa de Cultura a Sindicatelor din Targu Jiu. La matematica, elevii vor fi indrumati de catre…
O femeie, de 64 de ani, din comuna Turburea, a sesizat poliția cu privire la faptul că este amenințată de fiul său, care se află în stare de ebrietate și că acesta devine foarte agresiv. La faţa locului s-au deplasat polițiștii care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că în timp ce apelanta se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, fiul său de 44 de ani, cu același domiciliu stabil, i-ar fi adresat amenințări cu moartea, spunându-i că o să pună foc locuinței. Cu această ocazie polițiștii au evaluat situația constatată, luând măsura emiterii unui ordin de protecție…
