Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a agresat un minor de 16 ani pe o stradă din municipiul Târgu Jiu.
Potrivit polițiștilor, incidentul s-ar fi petrecut pe 1 octombrie 2026, în jurul orei 20:00, pe strada Popa Șapcă. În timp ce se afla în zonă, adolescentul ar fi fost lovit cu pumnul în față de bărbatul în cauză.
În urma agresiunii, minorul a suferit leziuni care au necesitat între patru și cinci zile de îngrijiri medicale.
Tatăl băiatului a sesizat poliția în ziua următoare, fiind deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe. În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, bărbatul a fost identificat pe 20 octombrie.
După administrarea probatoriului, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.


