Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat, în trafic, un minor, de 14 ani, din comuna Cujmir, județul Mehedinți, în timp ce conducea un motociclu pe DN 67C, Zona Turistică Montană Rânca, iar cu ocazia verificării în bazele de date, s-a stabilit că acesta nu figurează cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că ATV-ul i-ar fi fost încredințat, spre a fi condus, de către mama sa, de 37 de ani, din aceeași localitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul, pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și încredințarea unui vehicul, spre a fi condus, unei persoane care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule“, au transmis .