Sărbătoarea dragostei la români – Dragobetele (24 februarie) – a fost marcată, în avans, şi în acest an printr-un eveniment folcloric la Sala Radio din București! Pe scena Sălii Radio au urcat artiști cunoscuți din România și foarte apreciați de public, printre ei numărându-se și câțiva gorjeni foarte talentați.

Spectacolul de duminică-„Dragobetele sărută fetele”- a fost susţinut de artişti ai muzicii populare ca Ion Drăgan, Olguţa Berbec, Remus Novac, Constantin Lătăreţu și fiica sa Maia, Marian Medregoniu, Ionela Stăncioi, Adrian Belu, Florin Pârlan, Viorica Chiurciu, Ilie Caraş, Narcisa Băleanu, Georgiana Aurică, Cătălin Haşa, Alina Ceuca, Bogdan Firu, Alexandra Dan, Ioana Şteţco, Ciprian Poenar, Larisa Piroiu, Geanina Ioana Gavrilă, Radu Goţa, Adriana Anghel şi Gabriel Lungu. În rolul lui Dragobete a fost actorul Silviu Biriş, însoţit de actriţa Miruna Ionescu. La fel ca orice alt concert, gorjenii au ridicat sala în picioare și au fost aplaudați minute în șir, publicul bucurându-se de fiecare moment!


Un moment emoționant a fost acela când pe scenă a urcat gorjeanul Constantin Lătărețu însoțit de fiica sa, Maia Andreea! Fetița a cântat cu tatăl său, emoționând publicul!
https://www.facebook.com/lataretu.constantin/videos/1836726273067432/


