Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

Autor: Petre Mateiu
Liliana Luca, un cunoscut cadru universitar de la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu şi fost consilier local din partea PSD, a decedat în această dimineaţă. Femeia era infectată cu SARS-CoV-2 ca urmare a infecţiei cu SARS-CoV-2 și se afla în spital de săptămâna trecută, când a ajuns cu o saturaţie de oxigen de 60 la sută. Liliana Luca era intubată, dar medicii nu au mai putut să-i salveze viața. Aceasta avea, în plus, şi alte probleme de sănătate. Ea nu se vaccinase pentru că avea o boală autoimună. În schimb, Liliana Luca îşi lua toate măsurile de protecţie împotriva…
O tânără de 25 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a sunat ieri, la 112 să sesizeze că fostul său concubin o urmărește în trafic, pe raza comunei Bâlteni. „Polițiștii au efectuat verificări în trafic, ocazie cu care pe raza localității Moi, au oprit pentru control un autoturism condus de apelantă, precum și un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care circulau unul în urma celuilalt. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit ca bărbatul a avut o relație de concubinaj cu tânăra, iar la data de 18 septembrie a.c., polițiști din cadrul Postului…
Un nou spectacol luminos cu drone va avea loc la fârșitul acestei luni în Parcul Coloanei „fără de sfârșit“ din municipiul Târgu Jiu. „După reușita de la lansarea pe care a avut-o EVSKY Drone Light Show la Tg.-Jiu, revenim din nou în fața publicului targujian pe 28 septembrie, cu un spectacol de drone inedit și un concept unic. Abia aștept să spunem din nou cea mai frumoasă poveste pe cerul din Târgu Jiu. Nu ratați cel mai mare spectacol de lumini cu drone din Romania. Impreuna vom face un record national!“, a transmis Mădălin Preda, tânărul din Târgu Jiu, care…
Șase posturi de infirmieri și trei de îngrijitoare vor fi scoase la concurs de către Spitalul Județean de Urgență. Posturile vor fi ocupate pe perioadă determinată, pentru ca unitatea medicală să facă față pandemiei de COVID-19. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă are în vedere și angajarea de asistenți medicali. „ Va trebui să găsim o soluţie şi pentru angajarea de asistenţi medicali, deoarece în secţiile ATI avem nevoie de asistenţi cu experienţă în ATI, pentru că personalul trebuie suplimentat având în vedere creşterea numărului de paturi“, a spus Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Încă un medic…
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a suferit arsuri grave pe o mare parte corpului, după ce a intrat într-o casă cuprinsă de flăcări pentru a-și salva fiul. Copilul se afla în mașinp, dar bărbatul s-a speriat și a crezut că băiatul rămăsese în casa socrului din satul Ceauru, comuna Bălești. „La fața locului s-au deplasat patru autospeciale de stingere cu apa și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg.-Jiu, precum și o ambulanță din cadrul SAJ Gorj, echipajele de intervenție constatând ca incendiul se manifesta violent la mansarda construcției cu posibilitate de propagare.…
Un turist s-a accidentat în Munţii Parâng. Salvamontiştii gorjeni intervin pentru a-i acorda primul ajutor și transportul către ambulanţă. „Din primele informații victima prezintă multiple traumatisme în urma unei căderi. Intervin echipajele aflate în serviciul de permanenta din baza centrala Salvamont Gorj din Târgu Jiu și cel din baza de intervenție Ranca cu doua autospeciale de intervenție Salvamont, special pregătite pentru acces în teren montan, dintre care una este ambulanta offroad cu capacitate de transport pacienți“,au transmis reprezentanţii Salvamont Gorj.
Trei gorjeni, printre care şi un bărbat de 48 de ani, au fost răpuşi de COVID-19, în ultimele 24 de ore. Pacientul de 48 de ani suferea de steatoză hepaticpă şi bronhopneumopatie obstructivă cronică. Un alt pacient de 70 de ani, care mai suferea de demenţă senilă, a decedat. De asemenea, o femeie 84 de ani infectată cu COVID-19 a murit. Ea mai era bolnavă de demență severă și hipernatremie. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Gorj au fost înregistrate 42 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Daiana Stănuşoiu, fiica omului de afaceri Lelius Stănuşoiu, preşedintele Asociaţia Oamenilor de Afaceri Gorjeni 2017, a intrat prima la Facultatea de Regie de film, din cadrul UNATC. Daiana a avut, anul trecut, un succes la SUPER, Festivalul de filme şi artă făcute de adolescenţi cu filmul „În ţara orbilor“, aceasta fiind studentă la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, iar asta a făcut-o să se îndrepte către acest drum. „Viața noastră,a profesorilor, se măsoară în destinele celor pe care i-am văzut crescând. Punțile sufletești dintre noi nu se frâng niciodată. Dovada clară că putem vorbi despre Neuitare este bucuria care…
Un incendiu de proporţii de vegetaţie uscată a avu loc, ieri, în localitatea Moi, din comuna Bâlteni. „S-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Punctului de Lucru Rovinari careia i s-a alăturat si un echipaj din cadrul Minprest. Au ars aproximativ 50 de hectare de vegetatie uscata. Din fericire incendiul a fost localizat si lichidat la timp“, a transmis Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Un gorjean a reulit să captureze un somn de aproximativ doi metri din barajul de pe râul Jiu din zona Turceni. Pescarul a povestit că pescuia la crap şi că nu era pregătit pentru un asemenea peşte, care a muşcat momeala. Bărbatul s-a luptat din greu ca să îl poată scoate la mal, mai ales că nu avea fir aşa de gros pe undiţă. până la urmă, acesta a reuşit să scoată „monstrul“ la mal, cu ajutorul unor prieteni.
Balerinul de origine ucraineană Serghei Polunin a filmat pe Transalpina clipul „The Road to Eternity”. Muzica din videoclip aparține lui Miroslav Bako. Celebrul dansator a mai filmat şi la marginea unei păduri de stejari seculari din judeţul Vâlcea. Serghei Polunin a vizitat România în luna iulie, când a fost invitat special la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Producţia a fost realizată de regizorul Bogdan Daragiu, care a colaborat cu mai mulți artiști. „M-am simţit extraordinar la filmări şi mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu Serghei Polunin, care este cu siguranţă un artist desăvârşit. Impresionează prin explozia mişcărilor…
Un gorjean a fost răpus de COVID-19 în ultimele 24 de ore. „De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, a mai fost înregistrat un deces. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 69 ani, care prezenta și alte afecțiuni medicale: diabet zaharat tip II, BRD (bloc de ramură dreaptă) și retenție cronică de urină“, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Gorj. De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost confirmate 25 noi cazuri de îmbolnăvire, dintr-un total de 422 teste efectuate.
O autospecială de poliție a fost vandalizată de un bărbat agresiv din comuna Ciuperceni. Acesta a s-a năpustit și asupra polițiștilor, dar aceștia au reușit să-l imobilizeze. „Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112, de către o femeie din comuna Ciuperceni, cu privire la faptul că bunicul ei este ţinut încuiat în casă de către unchiul acesteia. La faţa locului s-a deplasat patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu Jiu, moment în care bărbatul a devenit agresiv şi a aplicat lovituri cu obiecte contondente asupra autospeciale. De asemenea, pe timpul…
Doi minori, elevi ai unui liceu din municipiul Târgu Jiu, au fost depistați în timp ce consumau băuturi alcoolice în apropierea unităţii de învățatamant la care aceștia învață. Aceștia au fost sancționați contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991. ,,În urma verificărilor efectuate, polițiștii locali au constatat că minorii au cumpărat băuturile alcoolice de la un agent economic ce are punct de lucru în imediata apropiere a unității de învățământ. Angajatul societății comerciale care a servit băuturi alcoolice minorilor a fost sancționat contravențional, potrivit legii”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Târgu Jiu.
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea și Ocolului Silvic Târgu Jiu, au desfășurat o acțiune pe raza comunei Peștișani, pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților privind exploatarea, transportul, depozitarea și comercializarea materialului lemnos. „Cu această ocazie s-a constat faptul că administratorul unei societăți comerciale, a desfășurat activități de exploatare a masei lemnoase de pe picior, în afara termenului prevăzut în autorizația de exploatare. Totodată, în urma efectuării unui control la depozitul de material lemnos, s-a constatat că agentul economic a expediat în vederea comercializării cantitatea de aproximativ 50…
Un scandal de proporții a avut loc în orașul Novaci. Patru persoane, printre care și o femeie, au fost reținute de polițiști și au ajuns în arest. „Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, trei bărbați cu vârste cuprinse între 41 și 15 ani, din orașul Horezu și o femeie de 34 de ani, din orașul Novaci, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că la data…
Supercupa României la baschet se va disputa în Sala Sporturilor din Târgu Jiu. „Pentru prima oară în istorie, Sala Sporturilor din Târgu Jiu va găzdui un meci de baschet cu o asemenea miză! Toți iubitorii baschetului sunt așteptați miercuri, 22 septembrie începând cu ora 18:00, să asiste la meciul dintre campioana României, U-BT Cluj Napoca și câștigătoarea cupei României, CSO Voluntari. Intrarea este liberă!“, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a CSM Târgu Jiu.
Toți cei 11 pacienți care suferă de simptome grave și sunt internați la secția de ATI COVID-19 în Spitalul Județean de Urgență sunt nevaccinați. Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a spus că dintre cei 40 bolnavii care sunt internați la secția de Boli Infecțioase doar doi erau vaccinați. „Conform datelor statistice, pacienții care s-au infectat cu COVID-19 și sunt imunizați s-au vaccinat în prima etapă de la începutul campaniei de vaccinare, adică în luna ianuarie-februarie, ceea ce denotă că nivelul anticorpilor din organism încep să se reducă“, a declarat Dumitru Vienescu la o emisiune de la…
Un bărbat aflat sub influența alcoolului a căzut dintr-o căruță și a fost rănit. „Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 52 de ani, din comuna Berlești, în timp ce se deplasa cu un atelaj hipo pe DC 27/A, pe raza localității de domiciliu, s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea căruțașului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal…
Mai mulți câini au fost otrăviți în comuna Peștișani. Patricia Paraschiv, medic veterinar și vicepreședintele Asociației de protecție a animalelor „Pro Animals“, a precizat că poliția efectuează cercetări: „PESTISANI, Gorj!!! Brădiceni și Frâncești! Mai mulți câini, cu și fără stăpân, otraviți, inclusiv mame cu 5 și 7 pui sugari (poate cineva sa îi preia⁉️ Ceea ce se dorea o acțiune neștiută de nimeni, capătă ecou și sperăm că cei vinovați vor plăti! Cine are mai multe detalii, e rugat sa ne contacteze! Polițilști din cadrului Biroului pentru Protectia Animalelor IPJ Gorj sunt acum acolo! În timp ce, in tara, instutiile…
