Un bărbat aflat sub influența alcoolului a căzut dintr-o căruță și a fost rănit.
„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 52 de ani, din comuna Berlești, în timp ce se deplasa cu un atelaj hipo pe DC 27/A, pe raza localității de domiciliu, s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea căruțașului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.