Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

Autor: Ion Petre
Aristică Bejinaru, fost lăcătuş mecanic la cariera Roşiuţa, a fost condamnat, astăzi, la şapte ani de închisoare de către instanța Tribunalului Gorj pentru proxenetism, trafic de persoane și de minori. Alături de acesta a mai fost condamnat la cinci ani şi zece luni de închisoare complicele său Casian Bejat Muja. Cei doi au fost obligați să le achite victimelor sale despăgubiri de zeci de mii de lei.
În primul trimestru 2016, Complexul Energetic Oltenia a produs 3,3 TWh. Puterea medie de producție a fost de 1520 MW, cu valori de peste 3000 MW în luna ianuarie, se arată într-un comunicat de presă. „În primele trei luni ale anului curent, electrocentralele aferente Complexului Energetic Oltenia au funcționat cu 12 grupuri energetice în luna ianuarie și cu 5 grupuri energetice în lunile februarie și martie, acoperind un procent de 20% din producția de energie din SEN“, se mai precizează în comunicatul Complexului.
Cunoscutul folkist Emeric Imre va concerta pe 14 aprilie, în municipiul Târgu Jiu. Acesta va putea fi ascultat la clubul Bon Bon Cafe. Concertul va începe de la ora 22,30.
Consiliul Județean G0rj a aprobat proiectul de management elaborat pentru Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și a prelungit cu încă trei ani Contractul de management al lui Ion Cepoi. Acesta a obținut la evaluarea finală nota 9,65.
Primele ambulanțe Dacia Duster au ieșit de pe porțile fabricii de la Mioveni. Mașina de teren a fost modificată în urma unei colaborări Romturingia și ambulanța a fost omologat în clasa A1 și respectă normele europene în acest domeniu. Primele ambulanțe de acest fel vor ajunge în Angola, sub sigla Renault.
„Prada?! – cah! Armani?! – cah, cah! Nimic nu se compara cu frumusețea portului nostru popular, cu a lucrului făcut de meșterul Ciuncanu Gheorghe, dar nimic“, spune cunoscutul artist Florin Chilian într-o postare pe pagina sa de facebook. Cantautorul a publicat o fotografie în care este îmbrăcat cu o haină populară de excepție realizată de meșterul Gheorghe Ciuncanu, din localitatea Tismana. Haine confecționate cu o mașină veche de aproape un secol și jumătate Cei care văd hainele realizate de meșterul de la Tismana sunt uimiți și cred că sunt făcute la o mașinărie specială, iar despre modelele florale nu…
Petrecerea câmpenească de 1 mai de la Drăgoieni nu va mai avea loc în acest an, pentru că Ziua Internațională a Muncii coincide cu sărbătoarea Paștelui. Cu toate acestea, târgujienii pot participa pe data de 8 mai la Sărbătoarea Narsicelor, care va avea loc în Preajba.
Caravana Docuart va face următoarea oprire la Târgu Jiu . Cea de-a treia ediție a Caravanei Docuart ajunge cu proiecții de film documentar românesc la Cinematograful Sergiu Nicolaescu din Târgu Jiu, în zilele de 8 și 9 aprilie. Caravana Docuart invită cinefilii orașului să vizioneze o serie de filme documentare românești, toate premiate la București Docuart Fest 2015. Programul Caravanei debutează vineri, 8 aprilie, de la 17:30, cu filmul „Românești” (R: Artur Borusz) și continuă cu „Brudina” (R: Dragoș Mihai Hanciu), „Călușarii din Bârla” (R: Adriana Oprea) și „Pașaport de Germania” (R: Răzvan Georgescu). Sâmbătă, evenimentul începe cu „Afară” (R: Andrei…
Ion Bîrcină, afacerist de etnie de romă din Târgu Jiu, finul lui Toni Greblă, este pus sub acuzare într-un nou dosar penal, alături de Liviu Târşea, fostul patron al firmei de pază G4S. Evaziunea fiscală se ridică la aproximativ trei milioane de euro. Tâșlea este cercetat pentru că a înregistrat în contabilitate cheltuieli nereale privind achiziția de bunuri sau prestarea de servicii de către o firmă controlată de Bîrcină. Oamenii legii au dispus măsuri asigurătorii prin instituirea sechestrului asigurător pentru 10 imobile și 14 conturi bancare.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a anunțat că circulația pe Transalpina, cel mai înalt drum din țară, va rămâne închisă până la sfârșitul acestei luni: „Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România anunţă participanţii la trafic că, din cauza căderilor masive de zăpadă căzute în ultimile zile, circulația rutieră pe DN 67C pe sectorul de drum cuprins între km 34+800 – km 67+400, Rânca – Obârșia Lotrului rămâne închis până la data de 30.04.2016“.
Vei întinde mâna să ridici în corabie un om care strigă că se îneacă și tu vei cădea. Și nu se va mai sinchisi vreodată să te scoată din valuri…te va mai și arăta cu degetul că ai căzut… Vei întinde mâna să hrănești pe cineva, se va sătura și apoi te va înjura. Sau te va mușca. Sau îți va deveni dintr-o dată cel mai aspru judecător… Vei invita un suflet înfrigurat, îndurerat, însingurat, în casa ta într-o seară ploioasă de toamna… Iar după ce se va încălzi, se va îmbăia, va mânca bine și se va odihni în…
Pandurii a pierdut meciul cu Steaua cu 0-1, în urma unei maniere de arbitraj tendențioase a centralului Avram. Jucătorii echipei gorjene au intrat în teren super motivați și au făcut un joc foarte bun. Chiar și după eliminarea gratuită a lui Mrzljak din minutul 38, după ce fusese un henț clar la Ad Popa, FCSB nu a avut vreo ocazie clară de marca. Echipa lui Becali a înscris însă dintr-un penalti dictat cu doar câteva minute înainte de finalul meciului. Săpunaru a spus, după meci, că jocurile sunt făcute pentru ca Steaua să fie campioană.
Oamenii legii au descins la locuința familiei omului de afaceri Mihai Rămescu, din Motru . Polițiștii au efectuat o percheziție în cadrul acțiunii de prindere a celor care au comis acte de braconaj. Conform oamenilor legii, la locuința omului de afaceri nu s-a găsit nimic suspect, astfel încât acesta nu are nicio calitate în acest dosar. Polițițiștii gorjeni au efectuat, în această dimineață, 44 de percheziții la persoane bănuite de braconaj. Valoarea prejudiciului în acest caz se ridică la suma de 250.000 de lei.
200 de polițiști gorjeni efectuează 44 de percheziții la persoane bănuite de o serie de infracțiuni: braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive şi comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit, de către persoane neautorizate, a năvoadelor şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial. Prejudiciul total se ridică la aproximativ 250.000 de lei. La acțiune participă aproximativ 200 de polițiști.
Doi jucători de la Pandurii au jucat în meciul împotriva campioanei Europei, Spania. Săpunaru a fost titular, iar, pe finalul întâlnirii, a fost folosit și Ropotan. Scorul întâlnirii a fost 0-0. Săpunaru a avut o evoluție foarte bună, cu toate că, la finalul întâlnirii, a avut o intrare neglijentă la care se putea dicta penalty.
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a anunțat, la finalul partidei cu Lituania că se așteaptă finalizarea stadioanelor de la Târgu Jiu și Craiova pentru ca echipa națională să susțină meciuri în aceste orașe. Partida amicală împotriva Lituaniei s-a desfășurat la Giurgiu.
Prefectul județului Gorj, Gheorghe Paraschivu, a declarat într-o emisiune de la TV Sud de ce a venit Marin Condescu în biroul său la scurt timp după ce a emis Ordinul de încetare a mandatului și se făceau presiuni ca să revină asupra acestuia: „M-a sunat miercuri și vroia să vină și să expună câteva puncte de vedere referitoare la situația de la CEO și i-am spus că sunt foarte ocupat și că nu știu cănd să-l primesc . M-a sunat și vineri dimineață și împreună cu subprefectul Sorin Arjoca l-am primit pe domnul Condescu, care ne-a prezentat câteva aspecte interesant…
Fostul jurnalist Ciprian Florescu a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj, în locul lui Ion Călinoiu, revocat de Prefectura Gorj pentru incompatibilitate, cu 21 de voturi pentru și zece împotrivă. Acesta a spus că nu va ocupa biroul lui Călinoiu și că-i va păstra pe consilierii acestuia: „Nu o să mă mut într-un nou birou și voi rămâne în cel în care îmi desfășor activitatea. Deocamdată nu pot să vorbesc despre această chestiune, dar cred că o să rămân cu aceeași consilieri, având în vedere că există situația respectivă și că există oricând posibilitatea ca domnul…
Nicuşor Pop, în vârstă de 39 de ani, lăcătuş mecanic la cariera Roşia, din cadrul CEO, a fost găsit mort lângă o bandă de transport cărbune. Bărbatului i s-a făcut rău și a murit la scurt timp. Cel mai probabil, acesta a suferit un infarct, dar medicii legiști urmează să se pronunțe în urma efectuării necropsiei. O echipă formată din inspectori de muncă a deschis o anchetă. Soția lui Nicușor Pop a murit în urmă cu mai mulți ani, iar bărbatul rămăsese singurul care avea grijă de cei doi copii, cu vârste de 12 și 13 ani.
Sabia lui Tudor Vladimirescu va putea fi văzută la Târgu Jiu, în perioada 18-22 aprilie. Aceasta va fi adusă de la Muzeul Național de Istorie a României și va fi expusă la Muzeul Județean de Istorie. Câteva mii de vizitatori sunt așteptați să vină la muzeu și să vadă sabia care i-a aparținut Domnului Tudor, întrucât perioada respectivă coincide și cu începutul acțiunii „Școala Altfel“, în care elevii desfășoară activități recreative. „Este o acțiune a Primăriei Târgu Jiu prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică. Este o piesă din categoria «Tezaur» și presupune condiții speciale de transport și de expunere“, a spus…
