Autor: Ion Petre

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au luat măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerii în arestul IPJ Gorj, față de un tânăr de 26 de ani, din localitate, bănuit de săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice. „Acesta, în noaptea de 6/7 aprilie a.c., a condus un autoturism, pe raza orașului, din direcția Petroșani către Târgu Jiu, iar la o intersecție, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în…

Read More

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizaţi un bărbat de 75 de ani, din comuna Glogova, cu privire la faptul că atât el, cât și soția sa, de 66 de ani, au fost agresați fizic de fiul lor, de 38 de ani, în timp ce se aflau la domiciliu. „La fața locului s-au deplasat polițiștii, iar în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se afla la domiciliu, bărbatul de 38 de ani i-a lovit cu pumnii în zona feței, pe părinții săi, fără a le crea…

Read More

Poolițiști de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Novaci au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 59 de ani, din localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt. „În urmă cu o zi, polițiștii au fost sesizați de un localnic, cu privire la faptul că tatăl său, 65 de ani, a pierdut portofelul, în parcarea unui magazin, din oraş, bunul fiind găsit și luat de o persoană de sex masculin. Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că persoanei vătămate i-a căzut, din buzunar, portofelul,…

Read More

Aproximativ 50 de copii au participat, ieri, la o acțiune de păstrare a tradițiilor, care a avut loc în curtea bisericii din orașul Țicleni. „Tradițiile strămoșești trebuie respectate și tocmai de aceea astăzi, de Joi Mari am organizat la Biserica Sf Mare Mucenic Gheorghe Țicleni o nouă activitate dedicată copiilor! Pentru că de Joi Mari se dau cănuțe de pomană, ne-am gândit că ar fi frumos ca acestea să fie pictate de copii! Am avut alături și un om tare drag nouă, Laura Manea de la Atelierele «Le Charme». Laura a adus zeci de oua și iepurași din ceramică pe…

Read More

Vremea va fi capricioasă în acest sfârșit de săptămână, iar în ziua de Paște este posibil sa cadă precipitații. ,,Sfârșit de săptămână cu precipitații temporare și averse locale, însă prima zi a Sărbătorilor Pascale va aduce în ansamblu o vreme frumoasă și caldă, cu excepția zonei de munte! Interval de valabilitate: Vineri, 3 Mai 2024 – Duminică, 5 Mai 2024! Ziua de mâine {Vineri, 3 Mai 2024} va sosi cu o schimbare a aspectului vremii, întrucât, pe durata zilei, temporar, se vor semnala ploi slabe și moderate cantitativ!. Cantitățile de apă vor fi doar LOCAL însemnate, în munți și în…

Read More

Radu Nicolae Tăerel, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu, a obținut premiul III la Olimpiada Națională de Chimie și calificarea în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internațională de Chimie. „Felicitări elevului nostru, Radu Nicolae Tăerel, 12 A, pentru rezultatul excepțional obținut la Olimpiada Națională de Chimie: Premiul III și calificare în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Chimie, locul 5. Felicitări doamnelor prof. coord. Elena Ciobanu și Elena Valeria Teoteoi!“, au transmis reprezentanții Colegiul Național „Tudor Vladimirescu“. „La Chimie au fost subiecte destul de lungi și dificile, așa cum se întâmplă de…

Read More

Trei familii sărmane din municipiul Târgu Jiu au primit daruri din partea polițiștii locali, astfel că vor petrece  așa cum se cuvine sărbătorile pascale. Polițiștii locali au empatizat cu aceste familii și le-au adus o bucurie înainte de sărbătoarea Paștelui. „În pragul sărbătorilor pascale, poliţiştii locali din Târgu Jiu păstrează tradiția anilor precedenți, dorindu-și să fie mai aproape de familii aflate în dificultate. Colegii noștri au dăruit, cu mult drag, produse tradiţionale, dulciuri și jucării și au primit în schimb multe zâmbete și îmbrățișări calde“, au transmis reprezentanții Poliției Locale Târgu Jiu.

Read More

Reprezentanții societății Hidroelectrica au efectuat o vizită de lucru şi au purtat discuţii cu autorităţile pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie pentru hidrocentralele din Defileul Jiului Bumbeşti-Livezeni. „În perioada 28-30 aprilie a avut loc o vizită de lucru a secretarului de stat în Ministerul Energiei, Marius Negru, la amenajarea Hidroelectrica de la Bumbeşti Livezeni, acesta fiind însoţit de Bogdan Badea, CIO Hidroelectrica, de Marius Grecu -Inginer Şef Uzină la Târgu-Jiu, precum şi de alţi reprezentanţi locali ai companiei. Cu prilejul evenimentului, la iniţiativa secretarului de stat Marius Negru, au fost invitaţi la discuţii reprezentanţi ai autorităţilor locale implicate în reemiterea autorizaţiei…

Read More

Fostul prefect de Gorj, Marcel Iacobescu, candidează din partea Partidului Verde – Verzii pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj. Iacobescu a făcut parte din PNL, dar a plecat din partid după venirea la conducere a lui Ion Iordache. „Cu multă încredere, optimism și responsabilitate, mi-am depus candidatura din partea Partidului Verde (Verzii), pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean și, totodată, voi deschide lista de Consilieri județeni ai acestui partid la Alegerile din 9 iunie. Consider că în prezent suntem cea mai potrivită alegere pentru gorjeni și vă asigur că vom munci zi de zi pentru a face…

Read More

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 45 de ani, din comuna Turburea, cu privire la faptul că i-au fost sustrase bunuri din locuință. „Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit faptul că, în urmă cu o zi, când apelantul a revenit la domiciliu, din Germania, a observat că din locuință îi lipsesc mai multe bunuri, respectiv un frigider, 1 aragaz, o butelie pentru aragaz, mai multe obiecte de mobilier, precum și scule electrice. La fața locului nu au fost identificate urme de forțare,…

Read More

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Mătăsari au depistat în flagrant delict, un bărbat de 35 de ani, în timp ce intenționa să părăsească incinta U.M.C. Jilț Sud, cu o autoutilitară, în care avea depozitate 9 role transportoare, ce aparțin unei societăți de energie, de pe raza Olteniei, bunuri pe care și le-a însușit fără drept. Elementele metalice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și lăsate în custodie reprezentanților UMC Jilț Sud. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Read More

Gorjenii sunt așteptați la petrecerea câmpenească din pădurea Drăgoeni, cu ocazia Zilei Muncii. „Păstrăm tradiția și organizăm sărbătoarea câmpenească de la Drăgoeni, cu ocazia zilei de 1 Mai. Ansamblul „Maria Lătărețu” și Taraful „Nuți și Vasile Tapotă” vor urca pe scena montată la Drăgoeni, începând cu ora 13:00, acolo unde vă așteptăm cu muzică bună. Cu această ocazie, Societatea TRANSLOC a modificat programul mijloacelor de transport care vor circula cu o frecvență de 15 minute, între orele 09:00 și 20:00“, a transmis primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Read More

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a admis la o emisiune de radio că unele străzi asfaltate recent vor fi sparte în cadrul unor proiecte derulate de Aparegio: „Anul acesta este exclus să se poată interveni pe bulevardele modernizate“. Aparegio are trei proiecte cu finanțare de la Uniunea Europeană: proiectul din zona nord – bulevardul Ecaterina Teodoroiu, Preajba și zona de nord -, proiectul pe zona de vest care este început, dar care se desfășoară cu mari sincope, și proiectul pe zona de sud, care cuprinde Dacia 1, Dacia 2, Agriculturii, Teilor și zonele din sudul municipiului Târgu Jiu. Singurul…

Read More

Pregătirile pentru ziua de 1 Mai și sărbătorile pascale reprezintă un moment de vârf pentru activitățile comerciale, de aceea Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) desfășoară acțiuni de control, în toată țara, pentru a verifica modul de comercializare a produselor specifice acestei sărbători. Sunt vizate, în mod special, produsele alimentare de post, pește și preparate din pește, carne, în special carne de miel, preparate din carne, în mod deosebit micii, cozonac, produse de patiserie, ciocolată, produse din ciocolată, produse pe bază de cacao și grăsimi vegetale (tablete, figurine), vopsea de ouă, bere, vin și băuturi alcoolice. Dat fiind dorința consumatorilor…

Read More

Alianța Dreapta Unită Gorj (USR + PMP) a depus lista de candidați la Consiliul Local Târgu Jiu. Pe primul loc se află Corneliu Răducan-Morega, iar pe locul doi este avocata Laura-Antoanela Drăgotescu, fostă jurnalistă, care a decis că este timpul să intre în politică. De asemenea, pe locul trei se află Victor-Lucian Mecu, om de afaceri. Iată lista completă a candidaților Alianței Dreapta Unită Gorj la Consiliul Local Târgu Jiu: 1. Corneliu Răducan-Morega 2. Laura-Antoanela Drăgotescu 3. Victor-Lucian Mecu 4. Petre-Alin Chirculescu 5. Ioana-Cristina Cremeneanu 6. Marian Vintilescu 7. Ioana-Cristina Cremeneanu 8. Nestor-Laurenţiu Bobu 9. Gheorghe Stroie 10. Marius-Daniel Stroie…

Read More

Mihai Alin Georgescu, elev al Colegiului Național,, Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, a câștigat Premiul special la Olimpiada națională de Geografie. ,,Felicitări elevului Mihai Alin Georgescu (9A) și profesorului coordonator Nicolae Dumitru, pentru rezultatul remarcabil obținut la Olimpiada Națională de Geografie, Constanța, 2024 – Premiul Special!”, au transmis reprezentanții liceului.

Read More

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu, a depus luni, 29 aprilie, dosarul de candidatură pentru un nou mandat. Totodată, au fost depuse și listele pentru Consiliul Județean Gorj. Candidații sunt: 1. Popescu Cosmin-Mihai 2. Davițoiu Dragoș-Virgil 3. Niculescu Bogdan 4. Cornoiu Sabin 5. Bordușanu Constantina- Anca 6. Nichifor Gheorghe 7. Cuțitoiu Marius 8. Bucălăete Gheorghe 9. Călinoiu Ion 10. Rușeț Ion 11. Mrejeru Marcela 12. Hanu Dorin 13. Misăilescu Maria 14. Semănaru Codruț-Marius 15. Brăilă Dumitru 16. Tălău Ioana 17. Bălan Radu 18. Șerban Vasilica 19. Mazilu Marius- Dumitru 20. Șoșoi Dumitru-Daniel 21. Mărgineanu Constantin- Lucian 22. Drăgoi…

Read More

Veteranii de război din județul Gorj au fost vizitați luni, 29 aprilie, de Ziua Veteranilor de Război, de două delegații formate din reprezentanții Instituției Prefectului – județul Gorj, Consiliului Județean Gorj, Garnizoanei Târgu Jiu, Centrului Militar Județean Gorj și Asociației Naționale a Veteranilor de Război. „Au cinstit veteranii de război gorjeni la ei acasă: Lt. Col. rtr. Condel N. Ion – Bumbești Pițic, Col. rtr. Pasăre I. Florea – Prigoria, Lt. Col. rtr. Manasia C. Ion – Polovragi, Mr. rtr. Păunescu Constantin – Alimpești, Col. rtr. Bădescu Constantin – Aninoasa, Mr. rtr. Heleșteanu Marin – Târgu Jiu, Slt. rtr. Sichitiu…

Read More

Lista de candidați pentru alegerea Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu a fost depusă astăzi la Biroul Electoral Județean.  Lista este deschisă de Iulian Popescu, președintele PNL Târgu Jiu și candidat la funcția de primar al municipiului Târgu Jiu, după care urmează DELIA -MIHAELA Răuț Bratiloveanu, administrator, Cosmin Dumitrașcu Țîrvuloiu, inginer, Mihai Prunariu, directorul CS Pandurii Târgu Jiu. Nr. crt. Nume Prenume Ocupația4 Profesia Apartenența politică a candidaților Alianța politică sau electorală 1. POPESCU IULIAN- VASILE ÎNTREPRINZĂTOR INGINER Partidul Național Liberal-PNL – 2. RĂUȚ -BRATILOVEANU DELIA -MIHAELA ADMINISTRAOR PROFESOR Partidul Național Liberal-PNL – 3. ȚÎRVULOIU- DUMITRAȘCU COSMIN INGINER TOPOGRAF INGINER…

Read More

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, susține că vor fi depuse plângeri penale și că vor urma sancțiuni împotriva liberalilor care au participat la acțiunea de curățenie din cartierul Pandurașul. Acesta a spus, la un post local de televiziune, că în această cauză vor lua măsurile care se impun autoritățile. În speță este vorba despre Garda de Mediu, Poliția Locală, SGA Gorj și Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în cauză urmând să se depună sesizări la aceste instituții. În plus, mașina cu care s-a transportat gunoiul în fața sediului Primăriei Târgu Jiu ar urma să fie confiscat și…

Read More