În perioada Revelionului, lucrătorii ISU Gorj au intervenit la 120 de cazuri, dintre care șase incendii și patru accidente, două fiind mortale.
„În perioada 30 decembrie 2023 – 02 ianuarie 2024, instituția noastră a fost solicitată să intervină la 120 de situații de urgență. 6 incendii (din care 3 izbucnite la locuințe, unul la un autorutism, unul la o anexă gospodărească și unul la un copac), 4 accidente rutiere, 14 incendii de vegeratie uscată, o misiune pentru căutare persoană dispărută, 8 intervenții pentru asigurare măsuri de protecție specifice, 86 de misiuni pentru acordarea primului ajutor calificat prin echipajele noastre SMURD, iar o situație de urgență semnalată s-a dovedit a fi o alarmă falsă.
Din păcate, au existat și situații de urgență tragice, în care două persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere produse pe raza localităților Glogova și Crușet. În comuna Glogova, un tânăr de doar 20 de ani, și-a pierdut viața după ce a intrat cu autoturismul pe care în conducea într-un gard de beton. Tânărul a rămas încarcerat, iar la sosirea echipajelor noastre de intervenție nu prezenta semne vitale. S-a intervenit imediat la extragerea din autovehicul și aplicarea manevrelor de resuscitare, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva. La fel s-a întamplat și în localitatea Crușet, unde conducătorul auto al unui autoturism a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din cei 3 ocupanți ai autovehiculului o persoană de sex feminin, pasageră în autovehicul, a rămas încarcerată, în stare de inconstiență. Și în acest caz, eforfurile depuse de către colegii noștri au fost în zadar, medicul sosit la fața locului constatând decesul femeii în vârstă de 60 de ani“, a transmis ISU Gorj


