Andrei Bogdan este tânărul de 22 de ani, din localitatea Turburea, care este victima tragicului accident ce a avut loc, astăzi, într-o pădure din comuna Săulești. Andrei se afla în cabina unui utilaj forestier în momentul în care un arbore de mari dimensiuni a căzut peste buldoexcavator. Echipajele de salvare ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe băiat.
Pe pagina sa de socializare au fost postate numeroase mesaje, prietenii și rudele fiind șocate de moartea acestuia.
Cazul este cercetat de polițiști: ,,La data de 23 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Tg-Cărbunești, au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 52 de ani, din comuna Săulești, cu privire la faptul că a căzut un lemn pe o persoană.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Tg-Cărbunești care în urma cercetărilor efectuate au constatat faptul că, în timp ce un tânăr de 22 de ani, din comuna Turburea, sse afla în fondul forestier UP 6 Aninoasa și executa cu un buldoexcavator dezrădăcinarea mai multor arbori, unul din acești arbori a căzut pe cabina buldoexavatorului, strivind-o și încarcerându-l pe manipulant.
La fața locului s-au prezentat un echipaj al ambulanței și un echiapj SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind efectuate manevre de resuscitare a victimei, însă ulterior a fost declarat decesul.
S-a luat măsura transportării cadavrului la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.
În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”.


