Firma care execută lucrări pe strada Victoria din Târgu Jiu a fost amendată de poliția Rutieră cu peste 15.000 de lei.
„În conformitate cu prevederile OG 43/1997 privind regimul drumurilor, la data de 5 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au continuat verificările privind efectuarea lucrărilor pe drumurile publice, din municipiul Târgu Jiu.
Astfel, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare de 15.235 de lei, executantului lucrărilor de pe strada Victoriei, din municipiul Târgu Jiu, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru nerespectarea condițiilor stabilite de poliția rutieră, privind executarea de lucrări în zona drumului public“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.


