Firmele care lucrează la modernizarea sistemului de transport în comun și centrul Info Trafic modernizează voluntar o grădiniță din Târgu Jiu.
„Avem o colaborare excelentă cu majoritatea societăților cu care lucrăm și o spun cu toată răspunderea, din calitatea de primar. Sunt firme serioase, cu care dialoghez permanent și care nu se mulțumesc doar să finalizeze contractele, ci se implică în viața comunității.
Companiile UTI și ALTIMATE (cele care intervin pentru modernizarea sistemului de transport în comun și fluidizarea traficului – INFOTRAFIC) s-au oferit să modernizeze spațiile interioare de la Grădinița „Lumea Copiilor”. Totodată, unitatea va primi și pătuțuri pentru preșcolari“, a transmis primarul municipiului Târgu Jiu.