Medic gorjean, anchetat pentru emiterea de certificate false de vaccinare anti COVID-19

0
257

 

Un medic din comuna Padeș, care profesează în orașul Baia de Aramă, din județul  Mehedinți, este anchetat că a eliberat certificate false de vaccinare anti COVID-19.

Ancheta a pornit după ce la spitalul din Timișoara s-au prezentat pacienți cu simptome grave de COVID-19, dar care dețineau certificate de vaccinare. „În dosar se efectuează cercetări cu privire la infracțiunile de fals intelectual, uz de fals, fals informatic și zădărnicirea combaterii bolilor, constând în aceea că mai multe persoane s-au prezentat pentru a fi internate la spital cu simptomatologie gravă de infectare cu virusul Sars-CoV-2 și au prezentat la internare certificate de vaccinare anti-Covid, pentru care există suspiciunea că ar fi false. Ulterior executării perchezițiilor, vor fi puse în executare 8 mandate de aducere” a transmis IPJ Timiș.

Șase percheziții

Oamenii legii au descins atât la cabinetul lui Ionuț Victor Băloi, dar și la casa acestuia din comuna gorjeană. Pe lângă medicul gorjean, în anchetă mai este vizată și asistenta medicală, dar și o altă persoană care intermedia cumva eliberarea certificatelor. Au fost efectuate percheziții atât la cabinetul medical din Baia de Aramă, precum și în Padeș, Tismana și din județul Timiș. Anchetatorii vor să afle câte certificate false au fost emise și cine sunt beneficiarii acestora.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Verificare antispam: * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.