Furtuna puternică în Târgu Jiu. Acoperișurile unor imobile au fost aruncate peste mașini

0
198

Mai multe localități din județul Gorj, printre care și municipiul Târgu Jiu, au fost afectate joi după-masa de o furtună puternică.

Acoperişurile mai multor imobile din Târgu Jiu au fost distruse de vântul puternic, iar mai multe maşini au fost avariate. Bucăţi din acoperiş au ajuns pe partea carosabilă pe strada Victoriei din Târgu Jiu, iar pe strada Olari, din cartierul 9 Mai, și pe Aleea Fântânii,  de lângă Penitenciar, acoperișurile unor blocuri au fost aruncate de vântul puternic în parcare, mai multe mașini fiind avariate.

„Mă uitam pe geam și priveam la cum era luat acoperișul și aruncat în parcare. S-a oprit într-un pom, care fost și tăiat“, a spus un martor la acest evenimentul de pe strada Olari.

La Baia de Fier, un copac a căzut pe o mașină și a distrus-o

Meteorologii au emis Cod Roşu de furtună în judeţul Gorj, în mai multe localităţii: Târgu Jiu, Bumbeşti-Jiu, Novaci, Runcu, Crasna, Baia de Fier, Bengeşti-Ciocadia, Prigoria, Polovragi, Stăneşti, Bumbeşti-Piţic, Bălăneşti, Muşeteşti, Turcineşti, Schela, Alimpeşti, Săcelu, Leleşti

„Se vor semnala vijelie puternică, rafale de peste 90 km/h, grindină de dimensiuni medii şi mari, frecvente descărcări electrice, averse care vor depăşi 35 l/mp“.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Verificare antispam: * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.