O altă tragedie a lovit familia fostului profesor de istorie Vasile Irod. După ce acesta a muri în urmă cu o săptămână, sâmbătă, în ajun de Sfântul Nicolae, s-a stins din viață și fiica sa. Carmen Ceaca Mocan, șefa secției de neurologie a Spitalului Municipal Dej, originară din Târgu Jiu, a fost răpusă de COVID-19.
Născută Carmen Irod, la Târgu Jiu, pe 25 iulie 1970, fiica regretatului profesor de istorie Vasile Irod, a absolvit în 1988 Liceul Tudor Vladimirescu ca șefă de promoție, apoi Facultatea de medicină Babeș Bolyai din Cluj Napoca, în 1995.
A fost medic primar neurolog, șefa secției neurologie a Spitalului Municipal Dej, unde lucra din anul 2001, în acești aproape 20 de ani tratând și ajutând peste 10.000 de pacienți. Colegii și pacienții deopotrivă îi vor simți lipsa, fiind adânc întristați de moartea doctorului Carmen Ceaca Mocan, care a pierdut lupta cu virusul SARS Cov-2, în ciuda eforturilor colegilor săi de a o salva.
Carmen Ceaca Mocan își întemeiase o familie și se stabilise de mulți ani în județul Cluj, dar cei rămași la Tg. Jiu, mama – Cornelia Irod, sora – Mihaela Runceanu și ceilalți membri ai familiei, mulțumesc tuturor celor care au cunoscut-o, foști colegi, vecini și prieteni, care au trimis mesaje de condoleanțe și susținere, în aceste momente dificile.


