Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

Autor: Ion Petre
Adrian Zbîrnaure, un tânăr de 20 de ani din satul Călugăreni, comuna Padeș, județul Gorj, a fost găsit decedat, aseară, în apartamentul pe care îl închiriase în București. Descoperirea a fost făcută de colegul său de apartament, care a alertat imediat autoritățile. Potrivit apropiaților, Adrian ar fi suferit un infarct, deși nu avea probleme medicale cunoscute. Familia și cunoscuții sunt în stare de șoc, așteptând rezultatele necropsiei pentru a afla cu exactitate cauza decesului. Cunoscut de prieteni sub numele de „Adi”, tânărul era angajat, de curând, la o unitate de jandarmi din Capitală. Absolvise Liceul din Baia de Aramă și,…
O zonă de relaxare a fost realizată în comuna Runcu, din județul Gorj, stațiune de interes local, cu ajutorul unui cunoscut brand de bere din România. „Am finalizat amenajarea Poienii Ciucaș – Valea Susenilor/Runcu/Gorj . Multumesc tuturor celor care ne-ati sprijinit în realizarea acestui frumos si benefic proiect, mulțumesc Obștei Valea Susenilor si bineînțeles Ciucaș Brașov. Sunteți bineveniți în Valea Susenilor la Relaxare Adevărată in Natură Curată cu rugămintea de a păstra curată infrastructura aferentă picnicului din localitatea Runcu“, a transmis conducerea Primăriei Runcu.
Comuna Roșia de Amaradia, din județul Gorj, a fost cuprinsă de emoție și bucurie la aniversarea unei vârstnice de seamă din localitate. Doamna Filip Maria a împlinit venerabila vârstă de 101 ani, prilej cu care a fost sărbătorită de familie, vecini și autoritățile locale. Primarul și reprezentanții administrației locale i-au transmis un mesaj emoționant: „Cu mândrie, cu bucurie, cu emoție, cu aleasă prețuire, am sărbătorit și celebrat ziua de naștere a minunatei noastre «bătrânici», doamna Filip Maria.Eu, Primăria și Consiliul local Roșia de Amaradia îi urăm sănătate, fericire, bucurii în continuare și mulți ani fericiți.Suntem astfel mândri și recunoscători că…
Prima acțiune de capturare a câinilor fără stăpân din comuna Bălești a avut loc vineri, 30 mai. Serviciul de gestionarea a câinilor fătă stăpân a fost delegată. „U.A.T. Comuna Bălești a delegat gestiunea Serviciului public pentru gestionarea câinilor fără stăpân iar delegatul a desfășurat astăzi, 30.05.2025, prima acțiune de capturare a câinilor fără stăpân, în satul Ceauru“, a anunțat conducerea Primăriei Bălești.
Polițiști din cadrul Postului de Poliție Schela au identificat în trafic un minor, de 15 ani, din satul Gornăcel, în timp ce conduce o motocicletă-motocross pe DC Sâmbotin, fără a deține permis de conducere. Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit ca minorul ar fi sustras motocicleta din curtea locuinței, iar aceasta nu figura în evidențe ca fiind înregistrată sau înmatriculată în circulație. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice de o persoană care nu posedă permis de conducere și furt în scop…
Primăria comunei Bolboși din județul Gorj a demarat un proiect major de modernizare a infrastructurii, finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”. Investiția are ca scop extinderea rețelelor de apă potabilă în satele Valea și Ohaba, precum și realizarea unei rețele complete de canalizare în satul Ohaba, una dintre localitățile care până acum nu a beneficiat de astfel de servicii esențiale. Lucrările sunt deja în desfășurare și prevăd realizarea de foraje pentru captarea apei, construirea rețelelor de distribuție, montarea stațiilor de tratare a apei și, în paralel, instalarea rețelei de canalizare împreună cu o stație de epurare modernă, menită să protejeze…
Consilierul local Delia Răuț (PNL) susține că a găsit prevederile legale ca Primăria Târgu Jiu să-i premieze pe elevii care au obținut rezultate foarte bune la olimpiadele școlare naționale: „Mult discutatul subiect al premierii elevilor și profesorilor olimpici naționali/ internaționali la Târgu Jiu continuă…. Legea în România știm cu toții că este interpretabilă, dar nu e cazul să ridiculizăm efortul și meritele celor care muncesc și reușesc în cele din urmă, fiind o mândrie a orașului, pentru mine cel puțin. Nu e campanie, nu e meritul nimănui, dar să spunem că e interzisă premierea este absurd! În Ordonanța 156 din…
Luchian Florin Cochină, fost candidat al Partidului Patrioții Poporului Român (PPR) Gorj la alegerile parlamentare din 2024 care a publicat pe TikTok un videoclip în care jignește în termeni greu de reprodus și amenință femeile care au votat cu Nicușor Dan, s-a ales cu dosar penal. „La data de 28 mai 2025, polițiști din cadrul IPJ Gorj – Serviciul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de incitarea la violență, ură sau discriminare, constând în aceea că în cursul lunii mai 2025, pe mai multe site-uri de socializare a circulat un videoclip în care un…
Un bărbat încarcerat în penitenciar a obținut o permisie, însă, în loc să se bucure de libertate, acesta a intrat în locuința fostei soții pe care a snopit-o în bătaie. „Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 45 de ani, din Săcelu, care este încarcerat la Penitenciarul Târgu Jiu (pentru executarea unei pedepse de 5 ani pentru lovire sau alte violențe), a primit permisiunea de a părăsi locul de detenție pentru 24 de ore și ar fi pătruns fără drept în locuința fostei sale soții, în vârstă de 40 de…
Creștinii ortodocși sărbătoresc joi, 29 mai 2025, Înălțarea Domnului, la 40 de zile după Paști, în Joia din săptămâna a VI-a. Sărbătoarea este cunoscută în popor și sub numele de Ispas, iar în această zi, credincioșii se salută cu tradiționalul:„Hristos S-a înălțat!” – „Adevărat S-a înălțat!” Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creștine, marcată încă din secolul al IV-lea, atât în Răsărit, cât și în Apus. Până la stabilirea datei oficiale, sărbătoarea era prăznuită împreună cu Rusaliile. Potrivit Sfintei Scripturi, Mântuitorul Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor, în prezența Apostolilor și a doi…
Un loc de joacă din zona Pieței Centrale a municipiului Târgu Jiu a fost modernizat recent, însă una dintre investiții a stârnit revolta locatarilor. Masa de tenis montată în perimetrul spațiului de joacă a fost fixată direct lângă gard, ceea ce o face complet inutilizabilă. Locatarii din zonă s-au arătat indignați de modul în care a fost realizată lucrarea. Aceștia au constatat că masa este fixată în ciment și nu poate fi mutată. „Nu se poate așa ceva. De ce au mai făcut această investiție și s-a achiziționat masa de tenis, când nu poate fi folosită? Ne-am gândit să o…
Un accident cumplit a avut loc aseară în Polovragi, în parcarea unei firme de transport, soldat cu moartea a doi bărbați. Nicolae Tucă, în vârstă de 49 de ani, cunoscut om de afaceri local și patron al firmei, și prietenul său Dumitru Chivu, de 34 de ani, și-au pierdut viața în timp ce încercau să repare un TIR defect. Potrivit primelor informații, cei doi lucrau sub cabina autovehiculului de mare tonaj, însă aceasta nu a fost asigurată corespunzător și a căzut peste ei. Impactul a fost fatal, iar echipele de intervenție sosite la fața locului nu au mai putut face…
Primăria comunei Bălești, din județul Gorj, va beneficia de energie solară. Primarul localității Bălești, Mădălin Ungureanu, a semnat miercuri, 28 mai, contractul la sediul Ministerului Energiei, alături de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și secretarul de stat, Marius Negru. Valoarea proiectului este de peste 2,7 milioane de lei. Parcul fotovoltaic va asigura energia electrică pentru iluminatul public și pentru funcționarea sistemului de alimentare cu apă și a instituțiilor aflate în subordinea Primăriei Bălești. „Astăzi, 28.05.2025, Primarul Comunei Bălești a semnat Contractul de finanțare pentru proiectul «Capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, în Comuna Bălești, județul Gorj».…
Patru oferte au fost depuse pentru construcția lotului 6 al drumului expres Târgu Jiu – Filiași. „Drumul Expres și Autostrada Târgu Jiu – Craiova , LOTUL 6 Târgu Jiu – Filiași au fost depuse 4 oferte pentru EXECUȚIE. Este cea importantă investiție din ultimii 30 de ani din județul Gorj, care va crea o nouă perspectivă de dezvoltare, având în vedere că vorbim despre un județ monoindustrial, dar cu potențial economic, turistic și agricol extrem de ridicat. Este PROIECTUL MEU DE SUFLET, pentru care am luptat mulți ani. Realizarea acestui obiectiv a înfruntat multe răutăți și opoziție din partea anumitor…
Fostul deputat de Gorj Dan Vîlceanu, ex președintele PNL Gorj, a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce, anul trecut, a fost implicat într-un conflict pe holul Parlamentului cu deputatul PNL Florin Roman. „În continuarea comunicatului de presă din data de 2 iulie 2024, informăm că procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea în judecată a unui fost deputat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice. Din probatoriul administrat a reieșit…
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați de o femeie, de 21 de ani, din comuna Glogova, județul Gorj, cu privire la faptul că, fratele său, Traian Robert Alexandru, în vârstă de 18 ani, cu același domiciliu, la data de 25.05.2025 ar fi plecat din Thailanda cu avionul spre Lisabona, iar din acel moment, membrii familiei sale nu au mai putut lua legătura cu acesta, având telefonul închis și fiind inactiv pe rețelele de socializare. Semnalmente : înălţime 1,65- metri, greutate cca. 50 de kg , ten alb, păr șaten, tuns scurt, faţă ovală, ochi căprui și are…
Un cortegiu funerar impresionant l-a condus, în această după-amiază, pe ultimul drum pe Octavian Teodorescu, tânărul de 19 ani care și-a pus capăt zilelor vineri seara, în locuința familiei sale de pe strada Ciocârlău. Aproximativ 200 de persoane – prieteni, foști colegi de liceu și de școală, vecini, rude și cunoscuți – s-au adunat la Cimitirul Municipal din Târgu Jiu pentru a-și lua rămas bun de la un suflet plecat mult prea devreme. Îndurerați, tinerii au adus zeci de coroane de flori, iar în momentul înhumării au eliberat baloane albe, într-un gest simbolic, învăluiți într-un fum alb de adio. Atmosfera…
Jandarmul aflat în serviciul de pază și protecție la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Gorj a fost sesizat luni, 26 mai, ora 15.0,0 de o inspectoare a magazinului A.J.F.P. Gorj despre faptul că o persoană a uitat un portofel în incinta magazinului de valorificare bunuri confiscate. „În prezența lucrătorului A.J.F.P. Gorj jandarmul a procedat la verificarea portofelului pentru a identifica posesorul acestuia, fiind găsite acte de identitate și o sumă de bani. Urmare a demersurilor efectuate, jandarmul a reușit să anunțe proprietara portofelului să se prezinte la sediul A.J.F.P. Gorj să își recupereze portofelul cu acte și bani.…
Polițiști din cadrul Postului de Poliție Turcinesti și Postului de Poliței Bălănești au introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Gorj, pentru 24 de ore , un bărbat, de 33 de ani, din Turcinești, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului. „La data de 25 mai 2025, polițiști din cadrul postului de poliție Turcinești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat în trafic un bărbat, de 33 de ani, domiciliat în comuna…
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, de 54 de ani, din comuna Baia de Fier, cu privire la faptul că ar deține un pistol și dorește să îl predea organelor de poliție. „La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci, care s-au sesizat din oficiu cu privire la săvărșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, constând în aceea că bărbatul deține fără drept la locuința sa arme neletale din categoria celor supuse autorizării. Cu ocazia cercetărilor efectuate, la locuința bărbatului a fost identificat…
