Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

Autor: Ion Petre
Patru copii din Mătăsari, cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani, au fost lăsați singuri de mama lor, în vârstă de 36 de ani, care a plecat de peste o săptămână. Cei patru minori trăiesc într-un bloc din localitate. La sesizarea Primăriei Mătăsari, poliția a deschis o anchetă, iar femeia este cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului. Aceasta i-ar fi lăsat pe copii în groja fratelui mai mare de 15 ani. S-a luat legătura de urgenţă cu reprezentanţii D.G.S.A.S. Gorj care au dispus internarea minorilor în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă Târgu Jiu.
Ion Tudor rămâne în fruntea Secției Drumurilor Naționale Târgu Jiu, după ce mandatul acestuia a fost prelungit. „O să rămân în funcție pe perioada suspendării domnului Leuștean (n.r. – primarul orașului Novaci, care este titularul postului de șef al SDN Târgu Jiu)“, a precizat Ion Tudor. Mandatul anterior al acestuia a fost pe o perioadă de trei ani și expirase în această lună.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a anunțat că Secțiile de obstetrică și ginecologie vor fi unificate: „Începând de astăzi o să începem măsurile de modificare structurală a celor două secții, de Obstetrică și Ginecologie, care vor fi unificate. Obiectivul principal este de a asigura resursa umană pentru a corespunde normativului și de a reuși să avem rezultate eficiente“. Măsura a fost luată în urma morții a doi bebeluși în pântecele mamelor.
La nivelul judeţului Gorj au fost înregistrate, în anul 2015, 138 de accidente de circulaţie grave. În urma acestora, 127 persoane au fost rănite grav şi alte 31 au decedat. Cu toate acestea, mortalitatea rutieră s-a redus cu 6% faţă de anul 2014. Poliţia rutieră a organizat şi executat 3.312 acţiuni, în urma cărora au constatat 1.172 de infracţiuni şi au aplicat 73.982 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, polițișii au reținut peste 3700 de permise de conducere.
Pandurii Târgu Jiu solicită Ligii Profesioniste de Fotbal schimbarea programării jocului din etapa a 24-a a Ligii I, cu ASA Târgu Mureş, care trebuie să se dispute, vineri 12 februarie, la ora 20:30. Conducerea clubului susține că patru jucători de bază sunt convocați la echipa națională și nu au timp să se reintegreze în lotul echipei. Reprezentanții echipei susțin că, chiar dacă se vor alătura de luni lotului echipei Pandurii, integrarea jucătorilor reveniţi de la echipa naţională se va face destul de târziu şi pe un fond de oboseală în exces, având în vedere faptul că Pandurii Târgu Jiu se…
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a deschis o anchetă la societatea Avi Instant Târgu Jiu, unde 35.000 de pui au murit din cauza lipsei de hrană. „Vom dispune un control. Dacă angajații au întârzieri la plata drepturilor salariale, vor fi luate măsuri față de angajator. Acesta riscă amenzi destul de mari. Au mai fost sancțiuni aplicate angajatorului, care le-a plătit banii salariaților“, a spus George Romanescu, inspectorul șef al ITM Gorj.
O vilă aflată în apropierea Pieței Mici din municipiul Târgu Jiu este cea mai luxoasă locuință din Gorj scoasă la vânzare. Anunțul este postat pe un site de specialitate, iar prețul cerut de proprietar este de aproape 300.000 de euro. „Vilă lux S+P+1, suprafața de 500 mp utili, compusă din: living + dining 110 mp cu bucătărie deschisa și grup sanitar, etaj 1, un dormitor cu dressing de 20m p si baie, un dormitor cu baie și terasă de 50 mp, dormitor matrimonială cu baie proprie, dressing 25mp și birou“, așa este descrisă cea mia scumpă casă scoasă, la vânzare…
Echipa de baschet Energia a reușit o performanță unică pentru baschetul românesc, cu toate că a fost învinsă clar, în această seară, de formația Pieno, cu 86-101. Formația gorjeană s-a calificat a doua oară consecutiv în optimile Fiba Europe Cup. Echipa gorjeană s-a calificat datorită victoriei dramatice reușită a Cibonei la Le Havre, cu scorul de 92-9, care s-a calificat alături de Energia. În optimile Fiba Europe Cup, echipa gorjeană va juca contra celor de la Khimik Yuzhny, din Ucraina.
Marin Condescu a declarat, în emisiunea „Întrebările Zilei“ de la TV Sud, că a împrumutat clubul Pandurii cu aproximativ 3,5 milioane de euro într-o perioadă de șapte ani: „Banii provin din credite. Nu am dat toți banii o singură dată, ci dădeam, iar pe urmă îi luam“. Acesta a mai precizat că în perioada în care s-a aflat la conducerea clubului veniturile s-au ridicat la peste 37 milioane de euro. Marin Condescu este judecat la Tribunalul Olt pentru spălare de bani, delapidare, înşelăciune, fals şi uz de fals.
Persoanele rănite în urma incendiului din 30 octombrie 2015 în Clubul Colectiv, precum și pentru familiile celor care și-au pierdut viața în tragicul eveniment vor primi o serie de ajutoare financiare din partea Guvernului. Printr-o Hotărâre, adoptată astăzi, au fost stabilite modalități suplimentare de sprijin pentru aceste persoane grav afectate și pentru familiile lor. Astfel, acordarea ajutorului financiar însoțitorului persoanei rănite se va extinde, urmând ca de acesta să poată beneficia atât pentru perioada spitalizării, cât și pentru perioada în care rănitul urmează tratament în regim ambulatoriu. A fost extinsă modalitatea de sprijin, astfel încât de acest ajutor să beneficieze…
Primarul municipiului Târgu Jiu i-a mulțumit astăzi într-o conferință de presă fostului prim ministru, Victor Ponta, care va candida pentru un nou mandat de deputat în județul Gorj: „Trebuie să-i mulțumim domnului Victor Ponta pentru că în calitate de prim ministru ne-a ajutat foarte mult. Pot să vă spun că se află în plină derulare cu susținere financiară de la guvern următoarele investiții: centura de cololire, stadionul municipal, sala de sport, sălile de sport de la Liceul Economic, de la Liceul nr. 1 și Liceul nr. 2. O altă investiție importantă pentru stabilitatea zone este un zid protecție de 90…
A murit după ce a căzut de la o înălțime de 14 metri. Accidentul a avut loc la Termocentrala Turceni
Un angajat de la societatea Energomontaj a căzut în gol de la o înălţime de 14 metri în timp ce efectua unele lucrări în incinta termocentralei Turceni. Bărbatul a fost resuscitat de medicii de pe ambulanță, conform protocoalelor și a fost declarat decedat. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a deschis o anchetă, pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Numărul puilor morți la cele două ferme din Târgu Jiu ale societății Avi Instant se apropie de 30.000. Puii au murit de foame, pentru că de aproape două săptămâni nu mai există furaje. Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj a aplicat o amendă de 1500 de lei pentru lipsa condițiilor de bunăstare. Astăzi va ajunge o echipă de la o firmă specializată din Craiova pentru a prelua cadavrele păsărilor. Și Garda de Mediu Gorj efectuează un control, mai ales că în zonă se resimte un puternic miros pestilențial. Societatea ar fi fost vândută unui om de afaceri…
Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a anunțat, astăzi, că noul stadion va fi finalizat în acest an. Vestea reprezintă o mare surpriză pentru că până acum se știa că arena va fi gata în primavăra anului 2017. Edilul șef a anunțat că lucrările vor începe în forță de pe data de 15 februarie. Arena de la Târgu Jiu va avea în jur de 11.000 de locuri, o parcare subterană de 400 de locuri și un hotel de patru stele. Stadionul va putea găzdui meciuri chiar din semifinalele Europa League. Investiția se ridică la peste 20 milioane de euro.
O parte din pista de atletism de la Stadionul Municipal a fost afectată de lucrările de construcție, deși proiectul prevedea că nu va avea de suferit, mai ales că investiția s-a ridicat la zece miliarde de lei vechi și a fost realizată nu cu mult timp înainte de demararea proiectului. Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a precizat că pista va fi refăcut de constructor: „După proiectul inițial nu trebuia să se intre pe pistă, dar proiectul a suferit unele modificări și constructorul s-a angajat că va reface pista“.
Constantin şi Mihail Cârstenoiu, frații din comuna Slivilești care au sechestrat, violat și tâlhărit o vecină în vârstă de 55 de ani, au fost arestați preventiv pe o perioadă de 29 de zile de Judecătoria Motru. Aceștia nu recunosc faptele pentru care sunt acuzați. Cornelia Lupu venise la locuința lui Constantin să-i aducă o sumă de bani pentru băiatul lui, care cărase apă – un obicei străvechi -, pentru moartea tatălui ei. Femeia a fost băgată cu forța în casă, unde a fost violată și tâlhărită. Victima povestește că cei doi frați erau beți și că a fost bătută cu…
O ordonanță adoptată de guvern dă dreptul consumatorului unui produs de folosință îndelungată să primească banii înapoi de la unitatea de la care l-a achiziționat în cazul în care nu fucnționează din cauza defecțiunilor o perioadă de 10% din termenul de garanție. În ceea ce privește produsele de folosință îndelungată, se specifică în lege faptul că în cazul în care acestea înlocuiesc produsele defecte în perioada termenului de garanție, vor beneficia de un nou termen de garanție care curge de la data preschimbării produsului. Produsele de folosință îndelungată defectate în termenul de garanție legală de conformitate, atunci când nu pot fi…
Ion Călinoiu, președintele executiv al PSD Gorj, a anunțat, în cadrul unei emisiuni la Gorj TV, că organizația îți propune să câștige 50 de primari la alegerile locale.
Pandurul Ioan Hora a marcat singurul gol al meciului dintre România și Zimbur Chișinău, după numai 28 de secunde de joc. Hora a mai avut o ocazie de a marca în minutul 36, la centrarea lui Rotariu. Denis Alibec a ratat un penalty în minutul 79, după ce tot el obținuse lovitura de pedeapsă, în urma unui fault comis de portarul echipei din Republica Moldova.
Complexul Energetic Oltenia (CEO) a fost amendat cu suma de 60.000 de lei de Garda Naţională de Mediu (GNM). Amenda a fost aplicată pentru operarea blocurilor energetice 1 şi 7 de la Termocentrala Turceni, fără respectarea prevederilor legale privind emisiile industriale. Controlul a fost efectuat în urma sesizării organizației ecologiste Greenpeace. „Urmare a sesizării Fundaţiei Greenpeace CEE România (…) având ca obiect funcţionarea blocului energetic nr. 7 al Centralei Termoelectrice Turceni, jud. Gorj, fără a mai deţine Autorizaţiei Integrată de mediu, în perioada 19 – 29.01.2016 a fost efectuată o acţiune de inspecţie şi control de către o echipă de…
