Autor: Ion Petre

Alin Cărăgui, liberalul numit în urmă cu trei luni secretar de stat în Ministerul Energiei, a anunțat vineri, într-o conferință de presă, că renunță la funcție. Motivându-și decizia, Cărăgui a declarat că lucrurile nu au evoluat așa cum se aștepta în privința Complexului Energetic Oltenia. El și-a exprimat dezamăgirea față de lipsa de progres în inițierea discuțiilor cu Comisia Europeană pentru decalarea termenelor de închidere a mineritului, subliniind că planul de restructurare ar putea fi amânat cu maximum doi ani. De asemenea, fostul secretar de stat s-a arătat nemulțumit de întârzierile în implementarea proiectelor privind parcurile fotovoltaice și grupurile pe…

Read More

Gorjeanul Cătălin Chimerel s-a întors în România, după ce a trăit timp de peste 20 de ani în străinătate. Acesta a terminat universitatea în Germania în științe nanomoleculare și a absolvit doctoratul la Universitatea Cambridge. Gorjeanul a vizitat astăzi Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu“, pe care l-a absolvit. „Revedere după mai bine de 20 de ani cu unul dintre cei mai străluciți elevi pe care i-a avut CNET, Cătălin Chimerel. Olimpic la fizică în toți cei patru ani de liceu, locul III pe țară în clasa a XI-a, licență și master în științe nanomoleculare în Germania, doctorat în fizică la Cambridge, stagii…

Read More

În această după-amiază, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident în zona stațiunii Rânca. Un turist s-a răsturnat cu un ATV și a ajuns la spital. „Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un tânăr, de 23 de ani, din județul Olt, în timp ce conducea un ATV din direcția Obârșia Lotrului către Novaci, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma accidentului a rezultat rănirea unei pasagere, de 20 de…

Read More

În seara de 12 decembrie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apel 112 de un bărbat, de 33 de ani, din comuna Prigoria, sat Bucșana, cu privire la faptul că ar fi avut un conflict cu soția sa, de aceeași vârstă. „Cu ocazia intervenției la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan generat de consumul de băuturi alcoolice, bărbatul și-ar fi lovit soția cu palma în zona feței, fiindu-i provocate leziuni și ar fi amenințat-o cu moartea. Femeia de 33 de ani nu a dorit să îi…

Read More

Tribunalul Gorj a pronunțat, joi, sentințe în dosarul agenților de poliție de la Serviciul Acțiuni Speciale (SAS), acuzați de agresarea unui șofer în timpul unei anchete pentru ultraj. Decizia instanței de fond prevede pedepse cu executare pentru doi dintre inculpați: Ionuț Buligan, condamnat la șase ani de închisoare, și șeful său, Ilie Cosmin Anica, care a primit o pedeapsă de trei ani și patru luni. Restul polițiștilor implicați — Mihălcescu Alexandru Cătălin, Popescu Alexandru Constantin și Rovența Tudorel Vlăduț — au fost achitați, scăpând de orice sancțiune penală. Daniel Popescu, fostul șef al Poliției Novaci și în prezent avocat în…

Read More

Primăria și Consiliul Local Runcu organizează pe 13 decembrie, la ora 18:00, un spectacol caritabil dedicat sprijinirii familiilor nevoiașe din comuna gorjeană Runcu. Evenimentul, intitulat „În seara asta se colindă”, va avea loc la Căminul Cultural din Bâlta și va aduce pe scenă artiști consacrați precum Niculina Stoican, Loredana Șotea, Mirela Lăcătușu, Bianca Sârbu, Mariana Palavu, Elisa Nicola, alături de Ansamblul Folcloric „Maria Apostol”. Participarea este gratuită, iar cei care doresc să contribuie pot face donații în cutia special amenajată. Fondurile colectate vor fi folosite pentru a ajuta familiile defavorizate din localitate, sub formă de alimente neperisabile, haine și alte…

Read More

Minora în vârstă de 14 ani, din Târgu Jiu, care a fost dată dispărută în urmă cu două zile a fost găsită. Aceasta nu a fost victima unei infracțiuni. Polițiștii gorjeni au fost sesizați în mod direct, de o femeie, din Târgu Jiu, cu privire la faptul că, la data de 9 decembrie, fiica sa minoră, Ghinea Anisia Cecilia Luminița, în vârstă de 14 ani, ar fi plecat de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent. La momentul plecării, minora era îmbrăcată cu o geacă neagră, pantaloni de trening de culoare gri, pantofi sport de culoare roșie.…

Read More

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Bâlteni, satul Cocoreni. „Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66-Cocoreni, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto și a altor doi pasageri din autoturism, o femeie, de 22 de ani și un bărbat, de 21 de ani, cu toții fiind…

Read More

Firma responsabilă de serviciile de salubritate din Târgu Jiu anunță o creștere a taxei de gunoi, care va intra în vigoare la începutul anului viitor. Conform administrației locale, majorarea este justificată de creșterea taxelor la depozitul ecologic din municipiu. În prezent, se efectuează estimările necesare pentru a stabili valoarea exactă a noii taxe, urmând ca aceasta să fie comunicată în perioada următoare. Tot de la 1 ianuarie 2025, consumatorii vor resimți o creștere și în costurile pentru apă și canalizare. Compania Aparegio Gorj a anunțat că prețul apei potabile produse, transportate și distribuite va fi de 7,05 lei/mc (TVA inclus),…

Read More

Fiul fostului inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Ion Ișfan, a fost rănit în accidentul rutier din localitatea Cocoreni. Acesta se afla în mașină alături de o rudă și veneau la Târgu Jiu, pentru a participa la înmormântarea bunicului, Dumitru Ișfan, fost profesor și inspector școlar. Mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod. Din fericire, cei doi tineri sunt în afara oricărui pericol, fiind internați la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Read More

Un accident rutier a avut rutier a avut loc, astăzi, pe raza localității Cocoreni. Un autoturism a părăsit partea carosabilă  intrând în contact cu un cap de pod. La fața locului se află mai multe echipaje de poliției și ambulanțe.

Read More

Un bărbat din Târgu Cărbunești a fost reținut de polițiști după ce a făcut o serie de amenințări pe Facebook. „La data de 10 decembrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au dispus efectuarea în continuare a urmării penale față de un bărbat, de 20 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare în formă continuată și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar față de acesta a fost luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. În fapt, la data…

Read More

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au reținut pentru 20 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj un bărbat, de 30 de ani, din localitatea Corcova, județul Mehedinți, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând ca în cursul zilei de astăzi, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare. „În fapt, la data de 9 decembrie 2024, în timp ce se afla pe strada Trandafirilor din municipiul Motru, bărbatul de 30 de ani, ar fi lovit cu un cuțit, un alt bărbat, în zona feței, fiindu-i provocate…

Read More

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a răspuns solicitării Asociației Comunitare Baia de Fier, care a semnalat posibile nereguli privind calitatea apei din rețeaua locală de distribuție. În urma verificărilor, DSP Gorj a aplicat o sancțiune de 7.000 de lei operatorului SC Aparegio Gorj SA. Totodată, operatorul a fost notificat cu privire la obligația legală de a asigura consumatorilor apă potabilă conformă standardelor de calitate. Problemele privind calitatea apei în comuna Baia de Fier sunt de lungă durată, iar aceasta nu este prima amendă aplicată operatorului de către DSP Gorj. Conform legislației în vigoare, operatorul are obligația de a informa…

Read More

„În această după-amiază, la ora 15:40, polițiștii gorjeni au fost sesizați în mod direct, de o femeie, din Târgu Jiu, cu privire la faptul că, la data de 9 decembrie, fiica sa minoră, Ghinea Anisia Cecilia Luminița, în vârstă de 14 ani, ar fi plecat de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent. La momentul plecării, minora era îmbrăcată cu o geacă neagră, pantaloni de trening de culoare gri, pantofi sport de culoare roșie. Semnalmente: înălțime de 1,55 metri, păr lung, roșcat, ochi căprui, cercel în nas. Orice persoană care poate oferi informații cu privire la identificarea…

Read More

Nora primarului din comuna Bustuchin, Ion Ciocea, și-a extins afacerea și în Târgu Jiu, deschizând o nouă cofetărie sub brandul „Oana’s Cake Studio”. Oana Ciocea, cunoscută pentru prăjiturile artizanale pe care le prepară în laboratoarele sale din Baia de Fier și Bustuchin, aduce acum aceste delicii și în municipiul Târgu Jiu. Printre specialitățile cofetăriei se numără ciocolata Dubai și tortul casei. „Cofetăria Oana’s Cake Studio aduce prăjituri artizanale, tot timpul proaspete, venite din laboratoarele proprii deja existente la Baia de Fier și Bustuchin. Cofetăria Oana’s Cake are la bază pasiunea și bunul gust, dar și ingrediente naturale”, a declarat Oana…

Read More

Dumitru Ișfan, fost profesor de educație fizică și sport și inspector școlar a murit, la vârsta de 84 de ani. Acesta este tatăl lui Ion Ișfan, fostul inspectorul general școlar. „Cu regret vă anunț decesul tatălui meu prf IȘFAN DUMITRU, născut în data de 6 decembrie 1940. Este depus la domiciliul său, comuna Turcinești, strada Grigore Geamănu Nr 20. Înmormântarea va avea loc în data de 12 decembrie 2024 în cimitirul satului Rogojelu. Amintirea lui va dăinui veșnic în sufletele noastre!” a transmis, fostul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Ion Ișfan.

Read More

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat organizarea unei sesiuni de consiliere online adresate operatorilor din domeniul turismului, care activează în principalele zone turistice, înainte de demararea activităților Comandamentului de Iarnă 2024-2025. Această structură special creată a ANPC are rolul de a monitoriza și verifica activitatea comercială din turism în perioada sărbătorilor de iarnă. „În acest sezon, Comandamentul de Iarnă va acționa în perioada 16.12.2024 – 07.01.2025 și va verifica modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor în principalele zone turistice specifice sezonului de iarnă. Sesiunea de consiliere se va susține online miercuri, 11 decembrie 2024, la ora 11.00.…

Read More

Mai multe proiecte depuse pentru finanțare prin Programul Tranziție Justă urmează să fie aprobate până la finalul acestui an, potrivit declarațiilor făcute de Marius Cuțitoiu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj. Acesta a participat recent la Galați, la cea de-a cincea Reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Tranziție Justă 2021-2027, organizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. În cadrul întâlnirii, Cuțitoiu a anunțat deblocarea mai multor proiecte: „În perioada 5-6 decembrie, am participat, la Galați, la cea de-a 5-a Reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Tranziție Justă 2021-2027, organizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de…

Read More

Un bărbat din Gorj a murit într-un incendiu izbucnit în cabina camionului pe care muncea. TIR-ul se afla parcat într-o parcare din Milano. Incendiul a avut loc duminică, la ora 21:30. Victima, identificată prin mărturia proprietarului societății care deținea camionul, un român în vârstă de 49 de ani. Acesta descărcase camionul după-amiaza și alesese probabil Via Toffetti, o stradă cu multe magazii, pentru a se odihni. Aproape sigur Giurma a fost surprins de incendiu în timp ce dormea în cabină. Doi polițiștii locali au încercat să stingă incendiul Primii care au încercat să stingă flăcările cu stingătoarele – înainte de…

Read More