Un tânăr de 29 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost reținut de polițiștii gorjeni. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.
„La data de 18 ianuarie, acesta ar fi profitat de neatenția unui consultant vânzări din cadrul unui magazin de electrocasnice, situat în incinta unui hipermarket situat pe strada Termocentralei, din localitate și ar fi sustras un laptop, de pe un raft unde era expus la vânzare, fiind cauzat un prejudiciu în valoare de 3.000 lei“, a transmis Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
Totodată, polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au mai reținut pentru 24 de ore un alt tânăr, de 22 de ani, din aceeași localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt. Acesta este acuzat cîă ar fi sustras din incinta unui magazinului de electrocasnice, situat pe strada Victoriei, din Târgu Jiu, o boxă portabilă, creând un prejudiciu în curs de estimare.


