Unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale verii gorjenești își deschide porțile vineri seară. Festivalul „Legendele Gorjului” începe pe 10 iulie la Tărâmul Cerbilor din Turceni, promițând o combinație unică între artă, tradiție și natură.
Programul primei zile este conceput astfel încât vizitatorii să se bucure atât de liniștea locului, cât și de momentele spectaculoase ale serii:
- 16:00 – Deschiderea porților. Primele două ore sunt dedicate relaxării în pădure, descoperirii locației și pregătirii pentru atmosfera festivalului.
- 18:00 – Deschiderea oficială a festivalului.
- 18:30 – „Esențe în lemn” – startul Concursului Internațional de Sculptură în Lemn. 15 sculptori din țară și din străinătate vor începe lucrul sub privirile publicului, într-un omagiu adus universului brâncușian.
De la 19:30 începe „Ritualul din sat” – o autentică incursiune în tradiția gorjenească: horă populară (la care se poate participa), ateliere meșteșugărești, târg cu peste 20 de creatori populari din Gorj și Botoșani, precum și gastronomie tradițională.
Seara se încheie cu două recitaluri de excepție:
- 21:30 – Grigore Leșe & Lăutarii din Gorj
- 22:30 – Ovidiu Lipan Țăndărică & Fanfara 10 Prăjini
Informații practice:
- Locația: Tărâmul Cerbilor, DJ673, Calapăru – Turceni, Gorj
- Acces: zilnic între 16:00 și 24:00
- Intrarea se face pe bază de cod QR
- Înregistrare și detalii: www.taramulcerbilor.com
- Cazare: cazare.taramulcerbilor.com

Festivalul „Legendele Gorjului” se va desfășura pe parcursul a trei zile, combinând sculptură în lemn, muzică tradițională, artă populară și experiențe autentice în mijlocul naturii.


