CSM Târgu Jiu a perfectat primul transfer important al verii. Atacantul gorjean Albert Voinea a semnat cu gruparea din Liga 3-a, revenind pe terenul pe care a debutat în fotbalul mare.
Fotbalistul cu experiență la Liga 1 și Liga 2 a ajuns la un acord cu oficialii CSM Târgu Jiu pentru sezonul 2026-2027. Voinea a fost dorit și în iarnă de echipa gorjeană, însă se afla sub contract cu Minerul Lupeni, echipă cu care a ajuns la barajul pentru promovarea în Liga 2.
Ajuns la 33 de ani, Albert Voinea are o carieră bogată, evoluând pentru Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Craiova, Gloria Bistrița, CSM Râmnicu Vâlcea, Metalul Reșița, CSC Dumbravița, Ripensia, UTA Arad, Concordia Chiajna, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Damila Măciuca, CSM Unirea Alba Iulia, Jiul Petroșani și Minerul Lupeni.
„Junioratul l-am făcut la Pandurii Târgu Jiu, sub comanda domnului antrenor Pădureanu, iar spre finalul junioratului, și a domnului antrenor Andriucă, oameni cărora le port un respect deosebit și le mulțumesc. Îmi amintesc că am avut o grupă foarte bună la vremea aia, am câștigat campionatul în fiecare an, iar cea mai mare realizare la nivel de juniori a fost calificarea în Turneul Final Național, după ce am eliminat echipa centrului Liberty Salonta, chiar la ei acasă, apoi fiind învinși în semifinale de Școală de Fotbal Gică Popescu”, a declarat Albert Voinea pentru site-ul oficial al clubului.
Voinea a rememorat și debutul la seniori și momentele importante din prima parte a carierei sale.
CSM Târgu Jiu se pregătește intens pentru noul sezon din Liga 3-a, iar experiența atacantului gorjean reprezintă o întărire importantă pentru compartimentul ofensiv.


