Comunitatea din Tismana este în doliu după ce Valentina Constantin, mamă a unei fetițe de trei ani, a murit astăzi într-un spital din București. Tânăra, în vârstă de 27 de ani, a fost supusă unei intervenții chirurgicale de durată, însă medicii nu au mai putut să-i salveze viața.
Valentina fusese diagnosticată cu o afecțiune gravă și avea nevoie de transplant hepatic, iar comunitatea s-a mobilizat anul trecut pentru a strânge fondurile necesare. Operația a fost atunci un succes, însă boala a recidivat, iar tumora s-a extins rapid.
În timpul intervenției de la București, tânăra a suferit o hemoragie masivă și a intrat în moarte cerebrală. Medicii au făcut eforturi pentru a o stabiliza, însă evoluția a fost ireversibilă. Astăzi, a fost declarat oficial decesul.
Trupul neînsuflețit al Valentinei va fi adus în zilele următoare acasă, la Tismana, unde familia și întreaga comunitate o vor conduce pe ultimul drum.


