Polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 30 de ani, cu domiciliul în municipiul Timișoara, județul Timiș, cu privire la faptul că sora sa a fost agresată de soț.
„La faţa locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că în timp ce o femeie de 37 de ani, din comuna Țânțăreni, se afla la locuința sa, ar fi venit acasă, din Italia, soțul său, de 29 de ani, care, pe fondul geloziei, a intrat în camera acesteia, i-a smuls din mână telefonul mobil, apoi ar fi lovit-o cu pumnul în zona capului, fără a-i provoca leziuni vizibile.
A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care a rezultat risc iminent, în cauză fiind emis un ordin de protecție provizoriu.
Între persoanele implicate nu au mai existat sesizări.
Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de bărbatul de 29 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de furt între rude și violență în familie, acesta fiind introdus în arestul IPJ Gorj“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.


