Un șofer de 35 de ani a lovit cu mașina două tinere care se aflau pe trotuar, după care a plecat de la fața locului.
„La data de 25 august 2026, în jurul orei 18:50, polițiști din Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier în localitate.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier ajunși la fața locului, a reieșit că un bărbat, de 35 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brândușei din localitate, la plecarea de pe loc, ar fi acroșat două tinere, de 18 și 16 ani, care se deplasau pe trotuar, în calitate de pietoni.
După producerea evenimentului, conducătorul auto a plecat de la locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție, fiind identificat ulterior de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier.
În urma impactului a rezultat rănirea celor două tinere.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului“, au transmis polițitii.


