Un localnic din localitatea Bengești Ciocadia și-a dat fiica pe mâna poliției, după ce fiica sa a furat din locuință bijuterii în valoare de 300.000 de lei, dar și o sumă de bani.
„La data de 5 septembrie 2025, polițiști din cadrul Postului de Poliție Bengești Ciocadia au fost sesizați în mod direct de către un bărbat, de 47 de ani, din localitate, cu privire la faptul că în luna iulie a anului curent, fiica sa, în vârstă de 19 ani, din Târgu Cărbunești, i-ar fi sustras din locuință suma de 1.450 de euro și mai multe bijuterii din aur, creându-i acestuia un prejudiciu de aproximativ 300.000 de lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt între rude, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci cu soluție procedurală.
Până la acest moment, polițiștii au procedat la identificarea tinerei de 19 ani și recuperarea unei părți semnificative din prejudiciul creat, constând în bijuterii din aur care au fost restituite bărbatului.
Față de persoana bănuita de comiterea faptei s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, aceasta fiind cercetată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de furt între rude“, au transmis polițiștii.


