Primăria comunei Bolboși a emis o informare publică prin care anunță probleme de funcționare a sistemului de alimentare cu apă, cauzate de consumul foarte ridicat și de perioada prelungită de secetă.
Potrivit anunțului, începând din luna mai și până în prezent, pompele au funcționat continuu, fără perioade de oprire. Suprasolicitarea a dus, în cele din urmă, la defectarea lor.
Autoritățile locale înțeleg că perioada este secetoasă și că necesarul de apă a crescut, însă le solicită cetățenilor să folosească apa cu moderație. Se recomandă evitarea udării grădinilor, umplerii bazinelor și a altor activități care presupun un consum ridicat.
„Dacă vom continua în același ritm de consum, vom fi nevoiți să furnizăm apa după un program stabilit, iar acest lucru nu și-l dorește nimeni. Prin responsabilitatea fiecăruia dintre noi putem evita această măsură”, se arată în informarea Primăriei.
Începând cu 19 august 2026, vor fi efectuate intervențiile necesare pentru remedierea situației și reluarea funcționării normale a sistemului.
Primăria comunei Bolboși mulțumește locuitorilor pentru înțelegere, răbdare și responsabilitate.


