Specialiștii de la Apele Române Jiu au demarat verificări în teren după ce în mediul online au apărut fotografii cu pești morți în barajul din zona Turceni.
În urma sesizărilor privind mortalitatea piscicolă semnalată pe râul Jiu, reprezentanții instituției s-au deplasat la fața locului pentru a identifica eventualele cauze ale fenomenului.
Reprezentanții Laboratorului de Calitatea Apelor al Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj vor preleva probe de apă, care vor fi analizate pentru determinarea parametrilor de calitate relevanți.
Totodată, specialiștii din cadrul Serviciului Exploatare efectuează verificări pentru a analiza modul de exploatare a amenajărilor hidrotehnice din zonă și pentru a stabili dacă manevrele efectuate la baraj au respectat prevederile Regulamentului de exploatare.
„Verificările au ca scop obținerea unei imagini complete asupra situației, atât din punct de vedere al calității apei, cât și al modului de exploatare a infrastructurii hidrotehnice”, au transmis reprezentanții Apelor Române Jiu.
Rezultatele analizelor vor stabili dacă mortalitatea peștilor are legătură cu calitatea apei sau cu alte cauze.


