Profesoara din liceu al lui Alexandru Neacșu, medicul rezident din Gorj care a fost găsit decedat în baia Spitalului Floreasca din București, a transmis un mesaj emoționant despre acesta: „Sunt zile în care meseria de profesor doare atât de tare, încât cuvintele nu mai ajung.
Așa este ziua de azi. Ziua în care Alex nu mai este…
Alex, nu medicul despre care scriu ziarele. Nu omul despre care alții fac presupuneri fără să- l cunoască. Ci copilul pe care l-am cunoscut și pe care l-am purtat mereu în suflet.
Îl știu din clasa a V-a. Îl certam pentru scrisul lui îngrozitor, iar el râdea cu poftă și îmi spunea:
„Doamna, așa scrie un viitor medic!”
Visa să fie medic de când era atât de mic. Nu pentru că suna frumos. Nu pentru că era o profesie admirată. Pur și simplu asta era chemarea lui. Și a mers spre visul lui cu o încăpățânare frumoasă, cu muncă, cu nopți nedormite și cu o voință rară.
Era unul dintre copiii aceia pe care nu ai cum să nu-i iubești.
Zvăpăiat, pus pe șotii, mereu gata să antreneze toată clasa într-o nebunie care mă făcea să-mi duc mâna la frunte și, în același timp, să-mi ascund zâmbetul. Avea lumină în el. Avea viață în el. Avea acel ceva care umple o încăpere și lasă urme în inimile oamenilor.
Anii au trecut. A crescut. A devenit medic. Dar am păstrat legătura. Îmi scria din când în când, îmi povestea, îmi împărtășea bucuriile și reușitele lui. De fiecare dată când primeam un mesaj de la el, simțeam acea mândrie pe care o simte un profesor când vede că unul dintre copiii lui și-a găsit drumul.
Și Alex îl găsise.
Doamne, cât de mult și-a dorit să fie medic…
De asta doare atât de tare.
Pentru că eu știu omul care a luptat pentru fiecare pas al lui. Un om care și-a iubit profesia. Un om care își iubea familia. Un tată care vorbea despre copiii lui cu o lumină specială în ochi.
Astăzi, în loc să mă gândesc la ultimele lui clipe, aleg să mă gândesc la toți anii lui. La copilul care visa. La adolescentul care muncea. La tânărul care a reușit. La omul bun din spatele halatului alb, care a rămas același, indiferent cât de sus a ajuns.
Drum lin, dragul meu Alex.
Îți mulțumesc pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare veste bună pe care mi-ai dat-o de-a lungul anilor, pentru mândria pe care mi-ai adus-o și pentru omul frumos care ai devenit.
Iar dacă există un loc în care sufletele se întâlnesc din nou, sunt sigură că vei ajunge acolo cu același zâmbet ștrengar și cu aceeași lumină pe care ai purtat-o mereu în tine.
Așa a fost Alex. Și așa vreau să mi-l amintesc“.
Alexandru Neacșu era originar din satul Racoți, orașul Tismana, județul Gorj.
Medicul absolvise liceul din Bumbești-Jiu, iar ulterior a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara. În prezent se afla în anul al cincilea de rezidențiat.
Alexandru Neacșu era căsătorit și doi copii. F