Trei tineri din localitățile Bălești și cartierul Slobozia, din Târgu Jiu, sunt cercetați în libertate, sub control judiciar, după ce ar fi agresat un bărbat de 30 de ani într-un imobil din Slobozia. Doi dintre ei au fost reținuți inițial pentru 24 de ore, însă ulterior procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cel de-al treilea tânăr, care ar fi filmat incidentul, nu a fost reținut.
Potrivit apropiaților victimei, imaginile surprinse în timpul agresiunii au circulat în mediul online, stârnind indignare în rândul comunității. Pe adidasul unuia dintre agresori se poate observa sânge provenit de la victima sa. De asemenea, agresorul se fotografiază cu victima plină de sânge ca să se laude cu fapta sa.
Aceștia critică faptul că suspecții se află în prezent acasă, fiind monitorizați prin dispozitive electronice.
Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a transmis că incidentul a avut loc în seara zilei de 27 ianuarie, pe fondul consumului de alcool. Conform primelor verificări, bărbatul de 30 de ani ar fi fost imobilizat și agresat de doi tineri de 23 și 25 de ani, care l-ar fi deposedat și de telefonul mobil.
„Cei doi au fost identificați și conduși la sediul poliției pentru audieri. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru lipsire de libertate, tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe”, a precizat IPJ Gorj.
Victimei i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 26/2024 privind protecția persoanelor vulnerabile, însă aceasta a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului, fiind îndrumată să se adreseze instanței. Poliția mai menționează că între persoanele implicate nu exista un istoric de violențe.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.


