Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 43 de ani, din municipiul Târgu Mureș, județul Mureș, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.
„În aceeași zi, polițiștii au fost sesizați de un localnic de 47 de ani, despre faptul că, în intervalul orar 13:30 – 14:50, persoane necunoscute i-au sustras o bicicletă gri cu negru, care se afla asigurată cu un dispozitiv antifurt cu cifru, în parcarea unui supermarket de pe strada Termocentralei, fiindu-i cauzat un prejudiciu în valoare de 400 lei.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică, acesta a fost identificat la intersecția străzilor 9 Mai și Corneliu Bordei, bunul fiind recuperat și restituit persoanei vătămate“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.