Complexul Energetic Oltenia a fost amendat de Garda de Mediu Gorj pentru poluare de la depozitele de zgură și cenușă.
„Spulberări de praf de pe depozitele de zgură și cenușă aparținând celor două termocentrale Rovinari și Turceni.
Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au efectuat de urgență controale la cele două termocentrale, pentru a vedea modul de aplicare al măsurilor de combatere a spulberărilor de praf, în perioade cu vânt puternic.
În niciunul din cele două cazuri nu s-a intervenit corespunzător, motiv pentru care ambele termocentrale au fost sancționate cu amenzi în valoare de 15.000 lei fiecare!“, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Gorj.