Utilajele au împrăștiat material antiderapant pe Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, după ce zăpada căzută a înghețat. „În această dimineață, pe DN 67 C, tronsonul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, s-a acționat cu un utilaj cu lamă și material antiderapant. A fost necesară intervenția având n vedere că noaptea trecută a nins, iar vântul a suflat destul de puternic, iar temperaturile au scăzut, astfel că zăpada a înghețat pe partea carosabilă“, a transmis Cristi Tudor, reprezentantul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova.
Transalpina va rămâne închisă de luni, 6 noiembrie, pe tronsonul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului. „Facem un apel la conducătorii auto să nu mai tranziteze acest sector de drum pentru că nu vom mai efectua revizii. Vom mai fi în zonă pentru a demonta indicatoarele rutiere, dar fără utilaje de deszăpezire, iar cine va mai circula pe tronsonul închis circulației se vor expune unui real pericol, dacă vor mai încerca să tranziteze acest sector de drum“, a mai precizat Cristi Tudor.