O șoferiță a fost rănită grav, după ce a a pierdut controlul asupra direcției și a intrat cu mașina în incinta hidrocentralei din zona Vădeni.
„Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, de 46 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Barajelor, din direcția strada Merilor către strada Barajelor, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul direcției de mers și ar fi intrat în coliziune cu un gard de plasă sudată, pătrunzând în curtea împrejmuitoare a unei clădiri.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, aceasta neputând fii testată cu aparatul etilotest din cauza problemelor de sănătate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.


