Polițiști din cadrul Poliției Orașului Țicleni au depistat, în trafic, o tânără, de 18 ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Stadionului, din orașul Țicleni, iar din verificările efectuate, a rezultat faptul că persoana în cauză nu posedă permis de conducere.
Totodată, polițiștii au stabilit că autovehiculul i-ar fi fost încredințat, spre a fi condus, de către un tânăr, de 22 de ani, din orașul Țicleni, deși cunoștea faptul că persoana în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Oamenii legii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unul autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere și încredințarea unui vehicul, spre a fi condus, unei persoane care nu posedă acest drept.


