Un nou regulament al parcărilor de reședință va intra în vigoare, începând c data de 1 ianuarie 2022. Astfel, pentru avea la dispoziție locul de parcare 24 de ore din 24, proprietarul unei mașini trebuie să plătească o taxă de 360 de lei. Cei care vor alege în continuare să achite taxa de 120 de lei pe an vor avea dreptul să folosească locul de parcare între orele 16.00 și 8.00.
„Primăria Municipiului Târgu Jiu anunță cetățenii care au instalat dispozitive antiparcare că acestea trebuie demontate și înlăturate până cel mai târziu la sfârșitul acestui an.
Conform noului regulament referitor la parcările de reședință, începând cu anul 2022 se va încheia un nou contract de parcare pe o perioadă de 5 ani.
Vor exista doua forme de contract:
- a) contract pe o perioadă de 16 ore pe zi, în care beneficiarul va avea locul asigurat între orele 16:00 și 08:00. El poate ocupa locul respectiv și în afara acestui interval, dar dacă îl părăsește, acesta poate fi ocupat de o alta persoană, fără a depăși, însă, intervalul 08:00-16:00. Beneficiarii acestui contract vor plăti o taxă de 10 lei pe lună (120 de lei pe an).
Nerespectarea programului în care este permisă parcarea gratuită atrage sancțiuni între 200 și 500 de lei.
- b) contract care rezerva locul beneficiarului 24 de ore din 24. Locurile acestor beneficiari vor fi marcate cu roșu, iar aceștia vor plăti o taxă de 30 de lei pe lună (360 de lei pe an).
Marcarea fără drept a locului de parcare in culoarea roșie atrage o sancțiune in valoare de 2500 de lei și pierderea locului de parcare.
Cererile pentru parcări se primesc în continuare la Primăria Municipiului Târgu Jiu, la Centrul de Informare a Cetățeanului“, se arată într-un comunicat al Primăriei Târgu Jiu.


