Administratorul unei societății s-a ales cu dosar penal pentru că a depozitat în mod necorespunzător o cantitate de 24 tone azotat de amoniu.
Un bărbat de 52 de ani, a achiziționat în luna martie 2021, cantitatea de 24 tone azotat de amoniu (îngrășământ chimic), pe care ar fi depozitat-o în locuri neprotejate și necorespunzătoare, într-un container metalic, amplasat în punctul de lucru unde se comercializează carburanți auto.
În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 9,8 tone azotat de amoniu, care a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor, urmând a fi transferată de îndată într-un depozit al societății care respectă condițiile de siguranță.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Gorj.


