Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

Autor: Petre Mateiu
Doar opt cazuri noi de îmbolnvire cu COVID-19 au fost înregistrate în județul Gorj în ultimele 24 de ore. În această perioadă au fost realizate 178 de teste PCR și 103 teste rapide. Conform DSP Gorj, până astăzi, 18 aprilie, ora 14.00, s-au primit 78.945 doze vaccin anti-Covid și au fost vaccinate 75.820 persoane
Eugen Nodea, profesorul de informatică la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu“, care face parte din grupul de cadre didactice care se ocupă de pregătirea Lotului Național de Informatică, a fost numit în funcția de director Centrului Județean de Excelență Gorj. „Începând de luni, 19 aprilie 2021, directorul Centrului Județean de Excelență Gorj va fi domnul Eugen Nodea, profesor de informatică la Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Decizia a fost luată astăzi, 16.04.2021, în Consiliul de Administrație al I.S.J. Gorj“, a transmis conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
IPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, părintele spiritual al Salvamont Romania, și a Printului Nicolae al României i-au vizitat pe salvamontiștii gorjeni: „Salvatorii din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj au avut onoarea sa primească vizita a doi mari iubitori de munte și mari admiratori ai activității Salvamont , IPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, părintele spiritual al Salvamont Romania, și a Printului Nicolae al României. Salvamontiștii gorjeni au avut ocazia sa își prezinte zona de activitate, modul de organizare, echipamentele de lucru și de intervenție și rezultatele deosebite obținute în activitate. Serviciul Salvamont al…
Instanța de judecată a Tribunalului Gorj a amânat din nou procesul privind redeschiderea depozitului de deșeuri din Târgu Jiu, după ce Garda de Mediu Gorj a depus o cerere de intervenție în acest dosar. Un nou termen de judecată a fost stabilit pentru data de 30 aprilie. Societatea Polaris Mediu a contestat hotărârea Agenției pentru Protectia Mediului Gorj, de suspendare a activității depozitului de deșeuri pe o perioadă de șase luni.
Doi angajați din Consiliul Județean Gorj au fost reținuți pentru 24 de ore în dosarul privind societatea controlată de senatorul ion Iordache. „La data de 15 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, fiind în continuare cercetărilor într-un dosar penal, au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, doi bărbați de 48 si 54 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de complicitate la obținere ilegală de fonduri publice. Din cercetările…
O femeie a intrat într-o librărie din Târgu Jiu și a furat o carte, dar o cameră video de supraveghere a surprins momentul. Hoața de cărți a ascuns cartea în pantaloni, în timp ce se prefăcea că răsfoiește un alt volum. Proprietarul librăriei a depus o sesizare la poliție și a prezentat imaginile video, dar făptașa nu a fost prinsă până în prezent: „Am observat că se mișca mai neobișnuit. Ne-am uitat pe camerele video și am observat ce s-a întâmplat. Avea niște haine mai largi. A doua zi am văzut-o pe stradă în timp ce împărțea niște pliante publicitare“.…
Jandarmii montani și structura de acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj au desfășurat, în perioada 13-14 aprilie, un stagiu de pregătire în domeniul alpin, împreună cu membrii Clubului Montan White Wolf din localitatea Baia de Fier. „Pe parcursul stagiului de pregătire au fost reamintite și puse în practică tehnici de alpinism urban și montan, de management al activităților montane, precum și noțiuni de prim ajutor de bază, urmărindu-se întărirea coeziunii de grup și lucrul în echipă în misiunile care implică astfel de tehnici. Au fost aprofundate atât individual cât și în echipă, tehnica de realizare…
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat la Radio Infinit, că Agenția de Administrare Fiscală a notificat Primăria cu privire la blocarea conturilor pentru recuperarea sumei pentru clubul Pandurii. „Este un moment foarte dificil“, a spus primarul Marcel Romanescu. Consiliul Local Târgu Jiu trebuie să achite aproximativ 2,9 milioane de lei către clubul de fotbal Pandurii, ca urmare a unei sentințe definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Lucrări ale artistului fotograf gorjean Teodor Dădălău vor fi expuse în Salina Turda. Fotografiile sunt reunite în cadrul expoziției „Minunate povești românești”, care va putea fi văzută toată vară. Curatorul expoziției este Cornel Varna. Gorjeanul nostru și-a dedicat întreaga viață fotografiei, încercând și reușind să surprindă momente unice din universal nostru cotidian. Fotografia avea să devină încă din copilărie menirea sa în viață, iar dragostea pentru frumos l-a îndemnat pe artist să realizeze expoziții în întreaga lume. Pasiunea și dragostea pentru fotografie au făcut ca rezultatele să nu se lase așteptate, Teodor Dădălău câștigând multe premii naționale și internaționale la…
Șoferul unui autovehicul care transporta cenușă de la termocentrală a fost amendat cu 100 milioane de lei vechi. „Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au finalizat cercetările în cazul unui autovehicul care transporta pe drumul național DN 66, cenușă de la termocentrală, având defecțiuni care au produs în trafic, poluarea aerului. Șoferul găsit vinovat a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10 000 lei“, a anunțat Garda de Mediu Gorj
Birourile Naționale ale USR și PLUS au transmis următorul comunicat: Demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, este o decizie unilaterală și imatură a premierului Florin Cîțu care pune sub semnul întrebării capacitatea domniei sale de a conduce un guvern de coaliție funcțional. A luat o decizie în mod unilateral, ceea ce este împotriva spiritului în care am format această Coaliție de guvernare. De la bun început am decis să lucrăm în echipă pentru a reforma România și până azi așa au fost luate deciziile comune. Din acest moment, Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția…
Prim-ministrul Florin Câțu a anunțat revocarea din funcție a ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu: „Astăzi i-am înaintat domnului președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea Ministerului Sănătății. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi“. Ionuț Moșteanu, lider al USR, spune că se ia în calcul chiar ieșirea de la guvernare și…
O bătrână în vârstă de 84 de ani, din comuna Stejari, este dată dispărută. Un vecin a anunțat poliția în legătură cu dispariția femeii. Potrivit poliției, Tudosie Angela de 84 de ani, din comuna Stejari, a plecat în mod voluntar de la domiciliu și până în prezent nu a mai revenit. „La momentul plecării, femeia era îmbrăcată în trening de culoare neagru cu dungi albe și încălțată în ghete de piele de culoare neagră. S-a dispus punerea în urmărire la nivel național a femeii, fiind demarate activități de căutare și identificare. Cei care pot oferii informații pentru identificarea femeii sunt…
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat, ieri, pe raza municipiului Târgu Jiu, un tânăr de 24 de ani, din municipiul Râmnicu Vîlcea, faţă de care, la data de 12 aprilie a.c., Judecătoria Râmnicu Vâlcea a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta fiind condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere. Tânărul a fost încarcerat de polițiști în Penitenciarul Târgu Jiu.
Elevii gorjeni au obținut rezultate excelente la Olimpiada Națională de Informatică. Ioan-Ciovani Popescu a confirmat din nou valoarea sa. El a câștigat premiul I și medalia de Aur, reușind să se califice Lotul Național de Informatică. „Rezultate deosebite la Etapa Națională a Olimpiadei Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică obținute de elevii Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu”. – (cls. 12) – Premiul I, Medalie de AUR, Calificare în Lotul Național de Informatică (prof. ) ̆ (cls. 9) – Premiul III, Medalie de ARGINT (prof. ) (cls. 8) – Mențiune, Medalie de BRONZ (prof. , ̆ ) – (cls. 10) -…
Maica Vartolomeia Popovici, care a stat peste două decenii în sihăstrie la Schitul Cioclovina de Sus a fost înmormântată duminică, 11 aprilie, în cimitirul Mănăstirii Tismana. Ea a murit vineri, după o suferință îndelungată. Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei a fost cel care a oficiat slujba de înmormântare și a susținut o cuvântare în care a evocat-o pe pustnica de la Cioclovina, așa cum mai era cunoscută: „A fost cunoscută nu doar de obștea acestei mănăstiri, ci și de foarte mulți preoți și credinioși. S-a îndeletncit cu rugăciunea și a primit pe cei care au dorit să primească cuvânt…
Rata de infectare cu SARS-CoV-2 este tot mai redusă la nivelul județului Gorj, care a ajuns la 1,10. „Evoluția cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 este, în continuare, îmbucurătoare la nivelul județului Gorj, care este la un pas de scenariul verde. În momentul de față, doar o singură localitate se mai află în scenariul roșu. Este vorba de comuna Stoina, dar și aici cazurile noi de COVID-19 sunt tot mai reduse. De asemenea, municipiul Târgu Jiu a ajuns la o incidență de infectare de 1,09 la 1.000 de locuitori, iar scenariul verde este tot mai aproape. Per total, rata înregistrată în…
Polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au depistat în trafic, un bărbat de 61 de ani, din municipiul Vulcan, județul Hunedoara, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 67 Bălcești, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,69 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor…
Noul director al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj este Claudiu Constantinescu, care ocupa de puţin timp postul de director medical al Ambulanţei Gotj, după plecarea lui Dan Vâlceanu. Constantin Mitroi a fost înlocuit din funcţia de director al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj. Contractul acestuia s-a încheiat ieri şi nu a mai fost prelungit, aşa cum s-a întâmplat cu toţi ceilalţi directori ai serviciilor de ambulanţă din toată ţară. Serviciul Județean de Ambulanță Gorj a fost implicat într-un mare scandal determinat de decesul şefului Sanepid din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Adrian Dobrin, care era infectat cu SARS-CoV-2 şi…
Trei pacienți cu COVID-19 au decedat luni după-amiază, după ce sistemul de alimentare cu oxigen la secția mobilă ATI de la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală s-a defectat. De asemenea, alți cinci pacienți au fost transferați. Procurorii au deschis o anchetă. „Azi în jurul orei 18:30 am aflat despre problemele de la spitalul Victor Babeș. Am sunat pentru a mă asigura că pentru pacienții COVID-19 se vor găsi locuri în alte spitale din București. Am mers apoi acolo pentru a vorbi cu medicii și conducerea spitalului“, a transmis ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
