Constantin Herţoiu a împlinit vârsta de 107 ani. Este cel mai bătrân veteran de război din România și unul dintre cei mai vârstnici bătrâni. „Poate cel mai vârstnic veteran român al celui de-al Doilea Război Mondial, Căpitanul Dinu Herțoiu a luptat la Cotul Donului și în crâncenele bătălii de pe Frontul de Est, a fost ținut prizonier în condiții inimaginabile în Uniunea Sovietica timp de 5 ani și ulterior decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.
Astăzi veteranul de război nea Dinu Herţoiu a împlinit onorabila vârstă de 107 ani.
Nea Dinu Herţoiu la cei 107 ani ai săi este cel mai în vârstă veteran din Vâlcea, şi probabil, şi cel mai în vârstă locuitor al ţinuturilor de pe Valea Oltului“, este mesajul transmis pe pagina de Facebook Istorie vie – pe urmele veteranilor de razboi.
În toamna anului trecut, Dinu Herţoiu s-a aflat printre cei decoraţi de Majestatea Sa, Margareta, Custodele Coroanei. A primit „Medalia Regală pentru Loialitate” acordată pentru a-i onora „remarcabila vârstă de 106 ani, timp în care şi-a servit cu dăruire şi generozitate patria; în semn de recunoştinţă pentru greutăţile pe care le-a suferit în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe front şi în captivitatea ce a durat şase ani; pentru că, pe tot parcursul vieţii, nu şi-a abandonat principiile, fiind un susţinător al democraţiei şi Coroanei în ţara noastră”, după cum se specifică în Jurnalul Regal.
Ororile războiului
Constantin Herţoiu a ajuns până la Cotul Donului, la Stalingrad, unde, susţine că l-a salvat pe generalul Ciurea de la o moarte sigură, când l-a convins să nu le spună ruşilor care-i capturaseră că este ofiţer.
Constantin Herţoiu a povestit pentru publicația Adevărul că a mărşăluit pe jos până în Siberia şapte zile şi şapte nopţi, timp în care sute de români au murit de foame, sete şi oboseală, astfel încât a fost nevoită să își mănânce propriile excremente pentru a supraviețui:
„Cum vedeam un cal, cu picioarele în sus ne înfigeam dinţii în el… Pe unii îi vedeam călare pe morţi, tăiau carne şi mâncau”, spune bătrânul mărturisind că nu a ajuns până la canibalism, în schimb şi-a mâncat excrementele uscate, iar ca să nu moară de sete a băut apă cu sânge din bălţi ori propria urină.
Eu n-am făcut aşa. Au fost momente în care îmi uscam excrementele la soare, ca să le pot mânca… Apă? De unde!? Pişatul! Aveai pişat, te pişai şi îl beai”.