Un bărbat de 30 de ani, din Motru, a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor deconducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană care are permisul suspendat şi care se află sub influenţa alcoolului.
„Acesta, la data de 3 octombrie a.c., a fost depistat în trafic, pe DN 67 Motru, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, a rezultat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat, pentru aceleași infracţiuni. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două mostre de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, ale căror rezultate, care au fost comunicate ieri Poliției Municipiului Motru, au fost de 2,02 alcool în sânge. Bărbatul va fi prezentat astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare“, a spus Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj


