Pentru prima dată, Gorjul își transformă identitatea culturală într-o experiență de amploare, dedicată tradițiilor, patrimoniului și valorilor care definesc spiritul acestui ținut.
Între 10 și 12 iulie 2026, Festivalul „Legendele Gorjului, organizat la Tărâmul Cerbilor din Calapăru – Turceni, aduce laolaltă artiști consacrați, sculptori, meșteri populari, producători de tradiție și comunități locale într-o experiență care îmbină muzica, arta contemporană, tradițiile autentice, teatrul ecvestru și gastronomia locală. Conceput în anul în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, proiectul își propune să așeze Gorjul în centrul circuitului cultural al verii din România.
Festivalul este organizat de Consiliul Județean Gorj și Primăria Orașului Turceni și se bucură de implicarea comunității locale și a unor artiști și creatori din țară și din străinătate. Conceput ca un eveniment anual, își propune să celebreze, în fiecare ediție, personalitățile care au contribuit la definirea identității culturale, artistice și spirituale a Gorjului.
SUB SEMNUL LUI BRÂNCUȘI — „ÎNTOARCEREA LA ESENȚĂ”
Prima ediție stă sub semnul aniversar „Brâncuși 150 — Întoarcerea la esență”, marcând 150 de ani de la nașterea marelui sculptor. În centrul programului se află Concursul Internațional de Sculptură în Lemn: timp de trei zile, 15 sculptori din România și din străinătate transformă pădurea într-un atelier viu, sub privirile publicului, iar lucrările finale rămân expuse într-o galerie în aer liber. Întreaga experiență — de la sculptură la teatrul ecvestru și la spectacolele dedicate operei sculptorului — este un omagiu contemporan adus celui care a transformat simplitatea în eternitate.
TREI ZILE, MAI MULTE LUMI: MUZICĂ, SCULPTURĂ LIVE, TEATRU ECVESTRU, PRODUSE TRADITIONALE ȘI GASTRONOMIE
Vineri, 10 iulie, ziua deschiderii, marchează startul Concursului Internațional de Sculptură în Lemn și „Ritualul din sat” — hora satului, ateliere de creație și un târg cu peste 20 de creatori populari din Gorj și Botoșani. La apus urcă pe scenă Grigore Leșe & Lăutarii din Gorj, apoi Ovidiu Lipan Țăndărică & Fanfara 10 Prăjini.
Sâmbătă, 11 iulie, ziua poveștii, aduce spectacolul de teatru ecvestru „Copil în lume”, omagiul „Cântecul munților” susținut de Ansamblul „Nedeia” (Novaci) și Ansamblul „Brâulețul” (Turceni), precum și recreerea în imagine si poveste a „Atelierului din Paris” — un dialog între artistul Mircea Cantor și scriitorul Andrei Novac. Recitalurile serii sunt semnate de Taraf de Haïdouks — Caliu de la Clejani și Zdob și Zdub.
Duminică, 12 iulie, ziua marelui final, începe cu gala laureaților concursului de sculptură și continuă cu one man show-ul „Sunt un orb”, susținut de Horațiu Mălăele, și cu spectacolul ecvestru „Măiastra”, inspirat de universul mitologic românesc. Finalul serii aparține recitalurilor la apus, semnate de Orchestra Damian Drăghici & Brothers și de trupa SubCarpați.
„Legendele Gorjului este un proiect binevenit pentru județul nostru, iar prima ediție are pentru noi o însemnătate aparte. Aici, pe pământul pe care s-a născut marele sculptor Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sa, ne întoarcem împreună la esența care l-a inspirat — simplitatea, rădăcinile și forța acestui loc. Vă invităm, cu această ocazie, să sărbătorim împreună trei zile de muzică, artă contemporană, tradiții autentice, teatru ecvestru și gastronomie locală”, a spus Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj
LA TĂRÂMUL CERBILOR, PĂDUREA DEVINE GAZDĂ
Festivalul se desfășoară la Tărâmul Cerbilor, o destinație de ecoturism din inima Gorjului — peste 400 de hectare de pădure în care cerbii sunt regi și fiecare potecă spune o poveste. Scenele se risipesc printre copaci — satul meșterilor populari, scena de lângă lac și amfiteatrul din mijlocul pădurii — pentru ca fiecare moment să fie trăit chiar în mijlocul naturii. Aici, natura țese basme, iar vizitatorul nu vine să privească, ci să trăiască povestea.
„ Festivalul „Legendele Gorjului” este felul nostru de a deschide pădurea către toți cei care caută ceva adevărat — o poveste pe care nu o asculți, ci o trăiești. Iar faptul că Tărâmul Cerbilor primeste primii oaspeți sub semnul lui Brâncuși ne onorează și ne obligă: ne întoarcem, împreună, la esență”, a declarat Dragoș Iordache, general manager Tărâmul Cerbilor, gazda evenimentului
ACCES ȘI ÎNREGISTRARE
Festivalul „Legendele Gorjului” are loc între 10 și 12 iulie 2026, la Tărâmul Cerbilor (DJ673, Calapăru, Turceni, județul Gorj), cu acces zilnic între orele 16:00 și 24:00. Accesul este liber — înregistrarea se face online, pe site-ul www.taramulcerbilor.com, iar accesul în festival se face doar pe bază de cod QR. Platforma de rezervări și înregistrare a fost realizată cu sprijinul Freya HoReCa & Retail.
Pentru cei care vor să rămână în poveste, sunt disponibile pachete de cazare în pădure — căsuțe, zonă de camping amenajată pentru corturi sau rulote, cu dușuri cu apă caldă, toalete, prize, puncte de alimentare cu apă și foișor cu fire pit, toate cu acces la festival în toate cele trei zile; locurile din căsuțe sunt limitate. Programul complet și pachetele de cazare sunt disponibile pe cazare.taramulcerbilor.com.
DESPRE TĂRÂMUL CERBILOR
Tărâmul Cerbilor este o destinație de ecoturism și cazare în natură din județul Gorj — un loc unde legenda, pădurea și ospitalitatea se împletesc într-o experiență unică. Vizitatorii sunt primiți ca niște oaspeți dragi, invitați să trăiască fiecare moment al zilei.


