Peste 100 de arbori au fost tăiați ilegal dintr-o pădure din comuna Roșia de Amaradia.
„La data de 15 aprilie 2026, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci, au depistat în punctul UP Amaradia, într-o pădure proprietate privată, din comuna Roșia de Amaradia, peste 100 de arbori, de diferite dimensiuni și esențe care ar fi fost tăiați, fără a prezenta marcă silvică, iar o parte din aceștia ar fi fost sustrași de la fața locului.
În urma inventarierii și cubării cioatelor identificate la fața locului, împreună cu reprezentanți ai Ocolului Silvic Hurezani, a rezultat cantitatea de 156 de mc de material lemnos.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere și sustragere fără drept de arbori.
Ca urmare a activităților investigative efectuate de polițiști, au fost identificați 3 bărbați, de 19, 46 și 64 de ani, din Roșia de Amaradia, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări“, au anunțat reprezentanții Poliției Gorj.


