Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Târgu Jiu, a fost implicat într-un eveniment rutier produs pe strada Teilor, din comuna Alimpești, după ce s-a urcat la volan sub influența alcoolului și a lovit un autoturism parcat.
Incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci. Polițiștii au stabilit că șoferul, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu o mașină staționată, pe raza satului Sârbești.
Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, nefiind înregistrate victime omenești.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Orașului Novaci pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei exacte.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.


