Polițiștii rutieri au efectuat, săptămâna trecută, o serie de verificări a transportului public de persoane și de marfă, în scopul prevenirii şi combaterii oricăror abateri de la respectarea normelor legale privind acest gen de transporturi.
Astfel, polițiștii au verificat un număr de 860 autovehicule de transport marfă, fiind aplicate 286 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002.
În ceea ce privește transportul public de persoane, au fost verificate de 433 autovehicule, fiind aplicate 75 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002.
În 7 cazuri s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculelor.
De asemenea, conducătorii auto au fost testați atât cu aparatul etilotest cât și cu aparatul drug test, fiind depistat un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice.


