Un șofer din municipiul Petroșani a intrat cu mașina într-un șanț. Polițiștii au constatat că acesta duhnea a alcool.
„Polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au observat un autoturism avariat în șanțul DN 66 Bumbești Jiu, iar lângă acesta se afla o persoana de sex masculin.
Cu ocazia verificărilor efectuate, persoana în cauza a fost identificata ca fiind un bărbat de 49 de ani, din municipiul Petroșani, iar în timp ce a condus un autoturism pe DN 66 Bumbești Jiu, din direcția municipiului Târgu Jiu către municipiul Petroșani, într-o curba a pierdut controlul direcției de mers si a intrat in șanțul din dreapta al direcției de mers, rezultând doar pagube materiale.
Cu ocazia testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur in aerul pur expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenta băuturilor alcoolice“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.


