Pe timpul nopții trecute, polițiști din cadrul Biroului Rutier Târgu Jiu care au intervenit la o sesizare prin apelul 112 privind un eveniment rutier cu pagube materiale, pe strada 30 Decembrie, din municipiu, au procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, un localnic în vârstă de 32 de ani, rezultând o concentrație de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind, totodată, recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că persoana în cauză nu deține permis de conducere pentru nici o categorie.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.