Doi consilieri locali din comuna Dănești și orașul Bumbești-Jiu au fost declarați incompatibili de Agenția Națională de Integritate.
Daniel Paliță, consilier la Dănești, s-a ales și cu plângere la DNA din partea Agenției Naționale de Integritate: „Agenția Națională de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșirea de către PALIȚĂ DANIEL a infracțiunii asimilată faptelor de corupție prevăzută de art. 12, lit. b) din Legea 78/2000, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a aprobat la data de 21 aprilie 2021 Hotărârea C.L. privind aprobarea bugetului local de venituri și cheltuieli al comunei Dănești pentru anul 2021. În baza acestei Hotărâri, a fost alocată suma de 40.000 Lei unei entități finanțate de la bugetul local, pentru reabilitarea unui monument, reabilitare efectuată de societatea comercială la care administrator și asociat era persoana evaluată”, a comunicat ANI.
Fostul director al Uzinei Mecanice Sadu, Dumitru Dădălău, a fost declarat incompatibil: „S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 octombrie 2020 – 31 ianuarie 2022, întrucât a exercitat simultan funcția de consilier local și funcția de director general al unei societăți pe acțiuni – filială a unei Companii Naționale. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003” a mai transmis ANI.